Prinţii Andrew şi Harry, ambii retraşi din rândul membrilor activi ai familiei regale britanice, şi-au pierdut rolurile de potenţiali înlocuitori ai regelui Charles al III-lea sau de "consilieri de stat", în caz de absenţă sau boală, în virtutea unei legi ce datează de la sfârşitul anului 2022 şi care a trecut neobservată la vremea respectivă, evocată vineri de cotidianul The Times.
Cotidianul britanic a relatat această precizare protocolară într-un moment în care regele Charles al III-lea şi prinţesa de Wales se află amândoi într-o retragere forţată din cauza unor probleme de sănătate. Tot într-o retragere forţată se află şi prinţul moştenitor William, care stă alături de soţia sa după operaţia acesteia.
Un consilier de stat este un membru al familiei regale căruia monarhul poate să îi delege unele dintre atribuţiile sale în caz de boală sau de călătorie în străinătate.
În general, aceşti consilieri sunt, pe lângă consoarta monarhului, care este regina Camilla, primii patru adulţi cu vârste de peste 21 de ani în ordinea de succesiune la tron: prinţii William, Harry, Andrew şi prinţesa Beatrice, fiica cea mare a celui din urmă.
Însă subiectul a fost pus pe tapet atunci când Charles al III-lea a preluat tronul britanic în 2022, deoarece trei dintre aceşti membri nu mai erau deja activi în cadrul familiei regale.
Prinţul Harry, fiul cel mic al regelui Charles al III-lea, şi soţia lui, Meghan, au decis să se retragă din familia regală în 2020 şi să se mute în Statele Unite.
Prinţul Andrew s-a retras din cauza legăturilor sale cu defunctul finanţist american Jeffrey Epstein şi a acuzaţiilor de agresiune sexuală formulate împotriva sa, care s-au încheiat printr-un acord financiar.
Pentru a clarifica situaţia, familia regală britanică a precizat, în cadrul unei legi adoptate de Parlamentul de la Londra în noiembrie 2022, că "doar membrii săi activi" pot, "în practică", să acţioneze pe post de consilieri de stat, deşi membrii săi inactivi îşi păstrează acest titlu.
Legea adoptată la sfârşitul anului 2022 stipulează că regele Charles al III-lea a decis să acorde funcţia de "consilier de stat" surorii lui, prinţesa Anne, şi celuilalt frate al său, prinţul Edward.
Biroul de presă de la Palatul Buckingham a ţinut să precizeze, totuşi, că regele nu va fi nevoit să apeleze la aceşti consilieri de stat pentru a îl înlocui săptămâna viitoare, când suveranul va fi supus unei intervenţii chirurgicale pentru o hipertrofie benignă de prostată.