O tânără a aflat că suferă de cancer într-un stadiu avansat cu doar o lună de zile înainte de nuntă, iar la scurt timp după eveniment, aceasta și-a pierdut viața. Acum, însă, familia ei încearcă să strângă bani în memoria ei pentru a veni în sprijinul persoanelor diagnosticate cu aceeași boală.
Kim Barrington-Hines a aflat că suferă de cancer la coloana vertebrală în stadiu avansat cu doar o lună înainte de a păși în fața altarului alături de iubitul ei din liceu.
Kim, care locuia într-un orășel situat în apropiere de Derbyshire, Anglia, s-a căsătorit cu iubitul ei din liceu în iulie 2021. Două luni mai târziu, aceasta s-a stins din viață.
Viața lui Kim nu a fost deloc ușoară, însă. În 2014 a aflat că suferă de cancer mamar, pe care l-a învins. Ulterior, însă, ea a fost diagnosticată cu o formă de cancer la coloana vertebrală.
ea și Steven Boyd, iubitul ei din liceu, s-au cunoscut pe când aveau 16 ani, prin intermediul țaților lor, care lucreau împreună. Câteva luni mai târziu aveau să iasă împreună, însă ulterior s-au despărțit pentru că familia ei s-a mutat departe.
Deși au avut relații cu alte persoane, chiar și copii, în 2012 s-au reîntâlnit și s-au reîndrăgostit.
Cu doar câteva zile înainte de a se muta împreună, Kim a sesizat că are un nodul la sân. A mers la medic, iar diagnosticul a fost de caner mamar. Timp de un an de zile a făcut chimioterapie, iar ulterior a fost declarată vindecată.
În 2020, aceștia s-au logodit, iar apoi s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii intime. O lună mai târziu, însă, în urma unei analize de sânge, ea avea să afle că suferă de cancer la coloana vertebrală. Era deja în stadiu avansat.
Pe 23 septembrie, însă, Kim a suferit o hemoragie intracraniană, iar a doua zi a murit.
Acum, însă, copiii ei au demarat o campanie de strângere de fonduri, bani care vor fi donați unității medicale în care Kim a fost internată în ultimele săptămâni.
„Era la fel ca mama. Eram foarte apropiați. Fratele meu era și el apropiat de ea. Era amuzantă, îi plăcea să glumească mereu. Era printre oamenii aceia pe care îi cunoști și nu-i uiți niciodată”, a spus Lauren Boyd, fiica ei vitregă, potrivit Mirror.
Din dorința de a-și exprima recunoștința pentru asistentele care au îngrijit-o pe Kim, ea a decis să demereze o campanie de strângere de fonduri pe GoFundMe.
”Asistentele au fost foarte bune cu mine, Kim ar fi apreciat să facem ceva pentru ele”, a mai povestit femeia.