Vopsite în diverse culori sau încondeiate în numeroase modele, ouăle de Paște sunt simbol al sărbătorii Învierii Domnului, la fel ca friptura de miel sau slujba de duminică. Dar cum au devenit parte din această celebrare religioasă? Originea acestui obicei se pierde în timp, vopsirea ouălor de Paște fiind o tradiție precreștină.
În creștinism, ouăle de Paște simbolizează Învierea lui Iisus. În folclor sunt păstrate numeroase legende care explică de ce se înroșesc ouăle de Paște. Potrivit uneia dintre ele, coaja tare a oului reprezintă mormântul, iar conținutul, trupul Mântuitorului. Se mai spune că Maica Domnului, care a venit să-și plângă fiul răstignit, a așezat coșul cu ouă lângă cruce, iar acestea s-au înroșit de la sângele care picura din rănile lui Iisus.
În statele din nordul Europei, se crede că ouăle de Paște sunt de fapt produsul Iepurașului de Paște, o creatură mitică care livrează ouă copiilor. Acesta tradiție provine din folclorul german din secolul al XVII-lea.
În Danemarca, până în anii 1920, tradiția a fost îmbrățișată doar în anumite zone. Astăzi, în toată Scandinavia, Iepurașul de Paște aduce ouă de ciocolată și le ascunde în grădină pentru ca cei mici să le găsească în Duminica Paștelui.
Semnificația Iepurașului de Paște este strâns legată de utilizarea sa istorică ca simbol al fertilității. Paștele este primăvara, o perioadă de renaștere și viață nouă.
Ouăle vopsite
Vopsirea ouălor are loc în joia dinaintea Paștelui, cunoscută și sub numele de Joia Mare. Culoarea tradițională cu care sunt vopsite ouăle este roșu, care simbolizează sângele lui Isus când a fost crucificat, notează Agerpres. Cu toate acestea, în zilele noastre, se utilizează o gamă largă de culori și decorațiuni.
Metodele naturale de colorare, cum ar fi fierberea ouălor în apă cu coajă de ceapă roșie sau sfeclă roșie, sunt încă folosite, mai ales în mediul rural din România.
În majoritatea gospodăriilor româneşti, Joia Mare este ziua dedicată copturilor pascale (pasca şi cozonacii) şi înroşirii ouălor, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paşti, în credinţa că ouăle înroşite în această zi nu se strică niciodată.
Decorarea ouălor, o măiestrie incredibilă
România este renumită pentru artiștii săi care pictează manual coji de ou goale în diferite motive geometrice și florale, o formă de artă care s-a transmis din generație în generație.
O altă tradiție locală străveche (în principal din nordul Bucovinei) privind ouăle de Paște implică împodobirea ouălor cu mărgele pentru a crea modele complicate, colorate.
Ciocnirea ouălor vopsite de Paște
Se obișnuiește ca oamenii să bată ouă în timpul Paștelui. În timp ce două ouă sunt sparte împreună, o persoană spune „Hristos a înviat!”, la care cealaltă persoană răspunde cu „Adevărat a înviat!”. Cine reușește să spargă oul celeilalte persoane la ambele capete este considerat câștigător.
Ouăle decorative datează încă din secolul al XIII-lea. Datorită istoriei și simbolismului lor străvechi, multe culturi au propria lor tradiție de decorare a acestora.
Ouă de struț decorate și gravate vechi de 60.000 de ani au fost găsite în Africa. Reprezentări ale acestora în aur și argint erau adesea plasate în mormintele vechilor sumerieni și egipteni.
În creștinism, se crede că ouăle erau înainte un aliment interzis în timpul postului, așa că oamenii le pictau și le decorau pentru a marca sfârșitul perioadei de penitență și post. Primii creștini din Mesopotamia au vopsit ouăle în roșu pentru a imita sângele pe care Hristos l-a vărsat în timpul crucificării sale.
Obiceiuri numeroase legate de oul de Paşte în România
Fie că vorbim de oul roşu monocrom, numit şi „merişor”, sau de ouăle încondeiate, chicate sau muncite, vrâncenii, de exemplu, mai ales cei din zonele de munte, păstrează încă multe din aceste tradiţii şi încearcă să le transmită mai departe copiilor, se arată într-un reportaj Agerpres.
„Despre ou se spunea, potrivit concepţiilor şi credinţelor străvechi, că l-ar fi reprezentat pe Creatorul lumii, fiind perceput ca o emblemă a Universului, opera divinităţii supreme. În spaţiul românesc, credinţele despre originea ouălor roşii sunt puse în legătură cu fiecare fază prin care a trecut viaţa lui Hristos în timpul pe care îl celebrează creştinii ca Sfintele Sărbători de Paşti. Există mai multe legende şi datini din ţinuturile Vrancei. Spre exemplu, în apa cu care credincioşii se spală în ziua Paştelui, se pune un ou roşu şi un bănuţ, pentru sănătate şi bunăstare. Credinţa despre oul roşu în Ţara Vrancei mai spune că cine are un ou roşu în casă peste an, ou încondeiat în Joia Mare şi înroşit în aceeaşi zi, acea casă focul nu o va arde, apa nu o va inunda, hoţii nu o atacă, iar cei care o locuiesc sunt feriţi de orice boală”, ne-a povestit profesorul Alina Maria Ulmeanu, şefa Secţiei de Etnografie din cadrul Muzeului Vrancei, pentru Agerpres, în 2019.
„În Vrancea se întâlnesc mai ales ouă monocrome, vopsite integral în roşu, care simbolizează sângele, viaţa, focul purificator, bucuria de a trăi. Aceste ouă se numesc merişoare. Apoi apar acele ouă cu ornamente în relief. E vorba de ouăle chicate sau ouăle muncite. Ele au căpătat această denumire pentru că lucrul la ele se face cu foarte multă trudă, amintind totodată şi de chinurile din ultimele zile de viaţă terestră ale Mântuitorului nostru. După credinţa mai multor femei din ţinuturile vrâncene, nu este bine să faci ouă muncite, întrucât în aceasta se închipuie suferinţele suportate de Iisus din pricina iudeilor. Se spune că a munci ouăle în acest răstimp constituie un păcat foarte mare. De aceea, se spune că, dacă dai un ou muncit de pomană, el nu este primit de Dumnezeu şi numai cele roşii, merişoarele, sunt primite cu adevărat. Totuşi, femeile au voie să facă aceste ouă muncite numai în Sâmbăta Mare”, a mai explicat Alina Ulmeanu.
Ouăle decorate sau încondeiate din Ţara Vrancei prezintă o mare varietate de subiecte, referitoare la animale, plante şi obiecte uzuale din gospodărie şi chiar elemente religioase. Indiferent de motivele desenate, nu se reprezintă niciodată obiectul în întregime, ci se alege partea caracteristică a fiecărui lucru. În cazul unui arbore se conturează, spre exemplu, frunza, iar în Vrancea sunt renumite decoraţiunile cu frunze de stejar, tei, căpşună. Printre motivele întâlnite, de asemenea, în Vrancea se mai numără "urechea iepurelui", "coada rândunicii", "peştele în coteţ", "racul", "creasta cocoşului", "fierul plugului", "cetina de brad".
Că tradiţia ouălor înroşite vine din vremuri de demult stau mărturie diverse legende, printre care una din zona Călieni, în sud-estul judeţului.
„Potrivit unei legende din ţinutul Călieni, în noapte Paştilor, după înviere, Iisus, sculându-se din morţi, a început să umble în jurul cetăţii Ierusalimului, ca să găsească pe cineva care să vestească lumii învierea lui. Atunci a văzut o femeie venind spre oraş, iar Hristos i-a spus să meargă şi să vestească pe ucenicii săi că a înviat, împlinindu-se astfel prezicerile Scripturilor. Femeia întâlnită de fiul lui Dumnezeu ar fi răspuns că nu o va crede nimeni şi a cerut un semn adeveritor despre aceasta. Iar Mântuitorul, cu puterea lui divină, a înroşit toate ouăle din coşul femeii. De aici, rezultă că oamenii au început a practica vopsirea ouălor în roşu mai cu seamă de la învierea Mântuitorului, iar amintirea vărsării sângelui său pentru răscumpărarea neamului omenesc de la osânda păcatului originar, alături de memoria învierii sale şi a puterii divine de a preface totul, constituie motivele esenţiale ale acestei practici creştine”, a mai dezvăluit Alina Ulmeanu.
Oul de ciocolată
Oul modern din ciocolată a fost creat pentru prima dată de Cadbury’s în 1875, la doi ani după ce primul a fost conceput de J.S. Fry & Sons of England. Producția a fost realizată parțial prin separarea untului de cacao de boabele de cacao, care a permis ca ciocolata să fie modelată în diverse forme, precum ouăle. De ce un ou, rămâne totuși neclar. Cel mai probabil, John Cadbury a văzut o oportunitate de a valorifica popularitatea ouălor decorative de Paște, făcându-le comestibile.
