O fostă polițistă, astăzi în vârstă de 60 de ani, s-a mutat la mai bine de 10.000 de kilometri depărtare, pentru a se căsători cu un bărbat mai tânăr dintr-un trib de Masai. Deborah Babu din California s-a mutat în Tanzania, acolo unde l-a cunoscut pe Saitoty.
În 2018, cei doi s-au căsătorit într-o ceremonie tradițională Masai, iar anul acesta au făcut uniunea legală. Deborah spune că n-ar fi putut să fie mai fericită, dar comentariile urâte s-au adunat rapid pe rețelele sociale, acolo unde aceasta și-a expus povestea de dragoste cu tânărul de 30 de ani, care are vârsta uneia dintre fiicele ei.
Deborah nu se aștepta să se îndrăgostească atunci când a făcut o călătorie în Tanzania alături de fata ei, Royce, în octombrie 2017. Acolo l-a cunoscut pe Saitoty Babu, s-au îndrăgostit și au ținut legătura, deși femeia nu a crezut că se va dezvolta în ceva mai mult: "Eram o femeie singură și fericită. Nu mi se părea corect să am o relație cu cineva cu 30 de ani mai tânăr".
În ultima seară petrecută acolo, Saitoty a mers la hotelul în care stăteau actuala lui soție și fiica acesteia pentru a le invita la dans, însă cele două au refuzat. Cu toate acestea, tânărul a fost acolo a doua zi pentru a-și lua rămas bun de la ele și au stabilit să țină legătura.
Fosta polițistă s-a mutat de tot în Tanzania
După doar câteva luni s-au logodit, iar în vara lui 2018, au devenit soț și soție în cadrul unei ceremonii tradiționale. În iulie 2022 au făcut și cununia civilă, devenind o familie și în acte. Deborah s-a mutat în Tanzania alături de soțul ei și spune că este nespus de fericită, scrie Daily Mail.
"Saitoty a fost acuzat că este cu mine doar pentru cartea verde, ceea ce doare, pentru că eu știu că nu-și dorește să trăiască în America", a spus Deborah despre comentariile urâte pe care le primește în mediul online. "Nu m-am așteptat să găsesc un soț și să mă căsătoresc cu cineva mult mai tânăr decât mine, dar este cel mai bun și drăguț bărbat. Când a adus prima dată vorba de căsătorie, am crezut că e nebun. Familia și copiii mei au spus că nu ar trebui să-mi piese de diferența de vârstă, că am fost singură de prea mult timp și că merit să fiu fericită. E o viață foarte diferită aici în Tanzania, dar sunt fericită. Oamenii mă întreabă dacă l-am adoptat sau dacă sunt bunica lui, ceea ce-l supără pe Saitoty. Ne place să ne concentrăm pe noi și pe fericirea noastră", a mai spus fosta polițistă.