Maria Beia
Actualitate

O elevă din Bucureşti a câştigat un concurs de fashion şi talente la Dubai. Cât de frumoasă este Maria la doar 12 ani / Facebook

O elevă din Bucureşti a câştigat un concurs de fashion şi talente la Dubai. Cât de frumoasă este Maria la doar 12 ani

Maria Parascheva Beia, o elevă în vârstă de 12 ani din Bucureşti, a câştigat concursul internaţional Fashion Runway Dubai 2021 la categoria de vârstă 12-14 ani, precum şi premiul "Best Ramp Walk".

Acest eveniment de talente a fost organizat de Vivz World Fashion în perioada 8-10 decembrie şi a presupus susţinerea mai multor probe: interpretare vocală, mişcare scenică, prezentare de vestimentaţie sau susţinerea unui discurs.

"A reuşit să surprindă juriul prin profunzimea mesajului transmis, prin prezenţă scenică şi vestimentaţie, fiind declarată câştigătoarea concursului la categoria 12-14 ani, obţinând trofeul şi coroana. A obţinut şi premiul 'Best Ramp Walk'", a precizat, Violeta Beia, mama fetei, potrvit Agerpres

Pregătirea Mariei pentru concursul din Dubai a început cu puţin timp înaintea evenimentului. Violeta Beia spune că micuţa a făcut inclusiv două ore de modeling, unde a avut-o ca profesoară pe Andreea Larisa Blidariu, care a reprezentat România la Miss Asia Global în 2018.

Citește și: Cât de frumoasă este la 14 ani fiica lui Irinel Columbeanu și a Monicăi Gabor. Puștoaica e aproape la fel de înaltă ca mama ei

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

"Este un concurs de aptitudini. Un concurs de fashion, dar de aptitudini. De aceea a avut şi probă de talent, a cântat, a dansat, a avut un discurs. Nu a fost doar modeling şi prezentare de vestimentaţie. (...) Au fost trei zile de concurs, cu probă de talent, cu interpretare vocală, cu o prezentare a unui costum tradiţional popular românesc, un discurs despre România, un discurs despre ea. Modul în care a relaţionat cu celelalte participante, atitudine... ", a descris Violeta Beia această experienţă a fiicei sale, elevă la Colegiul German "Goethe" din Capitală.

Anul viitor, ea va fi implicată în prezentarea concursului. De asemenea, va apărea într-un film internaţional cu toţi câştigătorii şi cu ţările din care provin aceştia.

Citește și: Celebritățile care s-au logodit în 2021. Care sunt vedetele care au ales să-și ducă relațiile la alt nivel

Maria Parascheva Beia, protagonista unui scurtmetraj

Maria Parascheva Beia este protagonistă a filmului de scurtmetraj pentru copiii "3 ore ca adult", producţie a Academiei de Televiziune şi Cinematografie "Studiourile Buftea".

Micuţa a avut apariţii la tv şi a participat de două ori la Festivalul Naţional de Creaţie şi Interpretare "Mamaia Copiilor", alături de corul "Sunetul Muzicii"- coordonator profesor Cristina Manoliu.

Intrebarea zilei

În magazine deja e Crăciun. Ați început să puneți în coșul de cumpărături cadouri și decorațiuni?

Partenerii Nostri