cheryl mcgregor si quaran mccai
Actualitate

Între Cheryl și Quaran e o diferență de vârstă de 37 de ani. / Foto: Profimedia

O femeie de 62 de ani, cu 17 nepoți, e căsătorită cu un tânăr de nici 25 de ani. Cei doi ar urma să devină părinți în 2023

O poveste atipică de dragoste a făcut înconjurul presei din toată lumea. Cheryl, o femeie care tocmai a împlinit 62 de ani, mamă a șapte copii și bunică a 17 nepoți, și Quaran McCain, un tinerel de nici 25 de ani, se pregătesc să-și serbeze prima aniversare de nuntă. Mai mult, cei doi sunt dispuși să cheltuiască 140.000 de dolari pentru a avea un copil împreună.

Între Cheryl și Quaran există o diferență de vârstă de 37 de ani, dar acest lucru nu i-a împiedicat să devină soț și soție. În septembrie 2021, cei doi și-au pus pirostriile, iar în prezent locuiesc împreună și visează la un bebeluș. Au planuri mari, dorindu-și un copil împreună, primul pentru tânăr și al optulea pentru femeie. Au fost în căutări asidue pentru a găsi mama surogat perfectă, iar stelele s-au aliniat pentru ei. În primăvara lui 2023, cei doi ar urma să devină părinți, după cum chiar tânărul a mărturisit.

Citește și: O profesoară de 48 de ani vrea o familie cu iubitul care nici nu era născut când ea se căsătorea prima dată: “Ne-am înțeles imediat”

@kingqurannewpage Love is love right until it doesn’t fit your standards #agegap #couplegoals #theMcCains ♬ y did so many ppl use this - megan / ven

Cei doi s-au cunoscut pe când Quaran avea 15 ani și lucra într-un local deținut chiar de unul dintre fiii lui Cheryl. Relația lor a început spre final de 2020, iar în iulie 2021 se logodeau. În septembrie 2021 au făcut pasul cel mare și s-au căsătorit.

Femeia care a împlinit 62 de ani recent este casieră și se arată încântată de posibilitatea de a fi din nou mamă: "Un alt copil ar fi minunat pentru mine și familia mea. Deja am plănuit să fac cumpărături pentru bebeluș și sper să pot da și o petrecere".

Cei doi au găsit o mamă surogat

@kingqurannewpage

She already a mother of 7 we got this

♬ original sound - Byrum

"Mamele surogat costă între 7.000 și 140.000 de dolari. Suntem norocoși că am găsit-o. Bebelușul va veni pe lume în primăvara lui 2023. Nu este prima astfel de călătorie pentru Cheryl. Are șapte copii și 17 nepoți. Eu nu am niciun copil în afară de cel care e pe drum. Sunt foarte entuziasmat. Asta este ceea ce mi-am dorit întotdeauna: să am o familie cu dragostea vieții mele", a declarat Quaran McCain, conform The Mirror.

Citește și: O bunică de 50 de ani vrea să se căsătorească cu un puști de 22 de ani: ”Nu voi lăsa diferența de vârstă să stea în calea fericirii!”

Cei doi soți sunt și vedete pe TikTok, unde postează o mulțime de filmulețe cu dansuri și detalii despre legătura lor. Au strâns milioane de urmăritori și vizualizări la fiecare clip creat. Mai mult, și-au creat și un cont pe o platformă frecventată de adulți, unde pun clipuri și imagini. 

Foto: Profimedia

Intrebarea zilei

În magazine deja e Crăciun. Ați început să puneți în coșul de cumpărături cadouri și decorațiuni?

Partenerii Nostri