Lui Meghan Markle pare că-i priește viața în Los Angeles, acolo unde a decis, alături de prințul Harry, să-și crească familia. Revenirea fostei actrițe în statul în care s-a născut i-a permis să ducă o viață mai liberă. A scăpat de fotoreporterii din Marea Britanie, dar nu și de cei din SUA, deși reușește de mai multe ori să treacă neobservată.
Cea mai recentă ieșire a ducesei de Sussex, în timpul în care s-au creat noi controverse după lansarea cărții "Endgame" a lui Omid Scobie, o arată în Santa Barbara, nu departe de casa în care locuiește cu prințul Harry și cu cei doi copii ai lor.
Meghan a adoptat o ținută sport, foarte relaxată, departe de imaginea pe care ar fi trebuit să o promoveze dacă și-ar fi păstrat rolul în cadrul familiei regale britanice. În colanți mulați, cu o bluză simplă și neagră, șapcă verde, ochelari de soare la ochi și pantofi sport în picioare, soția lui Harry a vrut să treacă nevăzută. A fost remarcată, însă, de paparazzi.
Cu zâmbetul pe buze și telefonul mobil în mână, Meghan a purtat și un obiect special primit de la socrul ei chiar înaintea nunții cu prințul Harry, o brățară cu diamante.
Recent, au apărut noi controverse, după ce o traducere în olandeză a cărții lui Omid Scobie îi identifica în text pe regele Charles și pe Kate Middleton drept cele două persoane care ar fi făcut comentarii rasiste cu privire la culoarea pielii pe care urma să o aibă Archie. Nici Casa Regală și nici Harry sau Meghan nu au comentat pe marginea acestui subiect.