Logodnicul lui Jocelyn Wildenstein, Lloyd Klein, a rupt tăcerea după moartea partenerei sale, amintindu-și de momentul tragic în care a găsit-o pe aceasta fără suflare lângă el, în pat.
Vedeta de origine elveţiană renumită pentru trăsăturile feline realizate chirurgical care i-au adus porecle în presa americană precum "Catwoman" şi "Mireasa lui Wildenstein", a murit la 84 de ani, în ajunul Anului Nou, în Paris, din cauza unui embolism pulmonar.
Lloyd, care era logodit cu Jocelyn din 2017, a declarat pentru The Sun că, în ciuda faptului că deja trecuse prin durerea pierderii părinților săi, nu a cunoscut niciodată o astfel de suferință.

„Am fost împreună 22 de ani. În fiecare seară dormeam în același pat, ne spuneam noapte bună și ne sărutam și îmbrățișam”, a spus el, continuând: „Micile lucruri mă rănesc. Merg la supermarket și văd ceva ce Jocelyn ar fi iubit, și simt o nod în stomac”.
Așteptând cu nerăbdare să întâmpine Anul Nou, Lloyd și partenera lui au decis să doarmă un pic, înainte de petrecere, însă, la trezire, bărbatul a descoperit că Jocelyn murise.

Amintindu-și momentul în care a descoperit-o fără suflare, acesta a spus: „Părea foarte liniștită, era foarte frumoasă. Avea părul coafat. Una dintre rochiile ei, o rochie couture făcută pe comandă de Alaïa, îi fusese livrată”.
Declarațiile făcute de Lloyd vin la câteva zile de când acesta a bifat prima apariție publică după moartea lui Jocelyn, acesta participând la o prezentare de modă din cadrul Paris Fashion Week.
Jocelyn Wildenstein a murit la 84 de ani
Jocelyn Wildenstein, o vedetă de origine elveţiană renumită pentru trăsăturile feline realizate chirurgical care i-au adus porecle în presa americană precum "Catwoman" şi "Mireasa lui Wildenstein", a murit la 84 de ani.
Wildenstein, care uneori îşi scria numele „Jocelyne”, a fost un subiect de bază al tabloidelor new-yorkeze pentru o mare parte din viaţa ei de adult, datorită vieţii sale amoroase tumultoase, schimbărilor drastice de înfăţişare şi plăţii substanţiale pe care a primit-o în urma divorţului de un important om din lumea artei (deşi în cele din urmă a susţinut că a dat faliment, după ce şi-a epuizat miliardele).
Wildenstein a minimalizat adesea amploarea operaţiilor sale estetice, susţinând că „ochii de pisică” pentru care era atât de faimoasă erau o trăsătură de familie sau că diferite coafuri i-au schimbat aspectul.
„Dacă te simţi bine cu imperfecţiunile tale, cu îmbătrânirea ta, atunci nu ar trebui să faci nimic”, i-ar fi spus ea fotografului Zed Nelson în 2006. „Altfel, totul este să alegi doctorul potrivit”.
Unele surse indică faptul că avea 84 de ani şi că s-a născut în aceeaşi zi şi în acelaşi an cu fostul ei soţ, Alec Wildenstein, la 5 august 1940.
Într-un interviu acordat lui Jordan Deluxe în noiembrie 2024, ea a declarat: „Am 79 de ani, tocmai am împlinit 79 de ani, în 7 septembrie. Cred că (pe internet) au pus data soţului meu, 5 august”.
Urmărită de 1,1 milioane de persoane pe Instagram, Jocelyn Wildenstein era cunoscută pentru numeroasele operaţii estetice pe care şi le-a făcut pe faţă şi pentru legendele din jurul transformării sale fizice, unii spunând că dorea cu orice preţ să arate ca o felină sau că a cheltuit milioane pentru a obţine acest lucru.