Un fost colaborator al lui Kim Kardashian, cel care a dezvoltat aplicația Kimoji, care făcea "un milion de dolari pe minut", spune că acum trăiește în mașină, după ce și-a pierdut averea de două milioane de dolari, casa și soția atunci când afacerea a picat.
David Liebensohn a dezvoltat o gamă de emoji-uri cu tematică Kardashian, numită Kimoji, o aplicație despre care spune că a generat "un milion de dolari pe minut", dar nu a văzut niciun cent din acest profit spectaculos.
Acordul dintre David și Kim s-a destrămat după o serie de apeluri telefonice. Dezvoltatorul aplicației susține că avocatul lui Kim nu i-a dat nicio opțiune în afară de a renunța la platforma creată. Liebensohn a ajuns acum să trăiască în mașină, să facă duș la o sală de sport, după ce a fost acaparat de taxele legale și și-a pierdut familia și casa.
David a lucrat alături de doi colegi pentru a inventa aplicația care a fost descărcată de mii de ori pe secundă. Niciunul dintre ei nu a primit vreun ban, după ce afacerea s-a destrămat. Liebensohn a dat-o în judecată pe Kim Kardashian, în 2019, susținând că aceasta i-a furat ideea și marca înregistrată, însă echipa vedetei spune că David a semnat de bunăvoie cedarea drepturilor asupra aplicației și că un judecător i-a refuzat cererea.
David și colegii lui au convenit inițial asupra unui acord cu echipa lui Kardashian pentru o cotă de profit din Kimoji și o aplicație anti-bullying pe care o creaseră, în legătură cu care Kim era nerăbdătoare să fie imagine. Și Kanye West, fostul soț al lui Kim, a cântat într-o piesă din 2015 despre succesul Kimoji, spunând: "Kimoji a închis magazinul de aplicații! Și am câștigat un milion pe minut".
A dat-o în judecată pe Kim Kardashian, dar și-a pierdut toți banii
Liebensohn a spus, într-o discuție cu Daily Mail, că a fost nevoit să-și retragă procesul de 300 de milioane de dolari pentru că taxele juridice au devenit imposibil de plătit. Și-a pierdut casa, afacerea de două milioane de dolari și familia. Acum, când nu mai are nimic de pierdut, a creat un site, kimkardashianruinedmylife.com (Kim Kardashian mi-a distrus viața), și iese deseori pe stradă cu o bucată de carton pe care scrie același lucru sau cu tricouri, pentru a atrage atenția asupra situației sale.
"Cred că oamenii ar vrea să știe despre povestea aceasta. Ce am de pierdut dacă nu o spun? Dorm în mașină. Mi-am pierdut soția, copiii m-au blamat, au idolatrizat acea familie, pe Kim și surorile ei, apoi s-a întâmplat asta și ne-a distrus", a spus David, care a mai adăugat că în 2014, el și echipa lui s-au întâlnit în casa lui Kris Jenner cu reprezentanții cu Kim și au stabilit că afacerea se va împărți 60/40 în favoarea dezvoltatorilor și 50/50 în ceea ce privește aplicația legată de bullying. "Am avut alte celebrități interesate că lucreze cu noi, dar familia Kardashian era cea cu cei mai mulți urmăritori. Kim vorbea continuu despre cât de mult își dorea să fie fața aplicației anti-bullying, așa că ni s-a părut că putem colabora cu ea și că aveam lumea la picioare".