Jennifer Lopez și Ben Affleck au mai bifat o reușită. La un an de la nuntă, cei doi și-au găsit locuința la care visau, o casă mare, care să se potrivească stilului lor de viață. Astfel, cei doi și-au achiziționat o casă în valoare de peste 60 de milioane de dolari, în Beverly Hills, Los Angeles.
Potrivit TMZ, casa a fost inițial evaluată la 75 de milioane de dolari, însă cei doi au decis să o plătească cash, astfel că au ajuns să achite puțin peste 60 de milioane de dolari.
„Proiectat și construit cu un bun gust, imobilul este sofisticat și elegant, dar, în același timp, îmbină totul cu tehnologia actuală”, se arată în descrierea făcută de agenții imobiliari.
Affleck și Lopez, care s-au căsătorit anul trecut, ar urma să locuiască în imobil alături de cei cinci copii ai lor - cei trei ai actorului din căsnicia cu Jennifer Garner și gemenii lui Lopez, Max și Emme.
Potrivit sursei citate, reședința de lux aleasă de cei doi soți se află în Beverly Hills, Los Angeles și are 12 dormitoare, 24 de băi, o piscină, un teren de baschet, dar și un ring de box.
De asemenea, proprietatea are și un garaj uriaș, în care pot fi parcate nu mai puțin de 12 mașini, astfel că cei doi nu vor avea probleme în ceea ce privește expunerea colecției de automobile. Printre altele, reședința are și o casă de oaspeți, dar și o cramă, un salon de înfrumusețare, un cinematograf, o saună și un salon de masaj.
Jennifer Lopez, mândră tare de Ben Affleck
Jennifer Lopez a lăudat abilitățile parentale ale soțului ei, Ben Affleck, în timpul unei apariții, joi, la The View. JLo este absolut încântată de cum actorul din „Air” se poartă cu copiii și a dezvăluit că adesea îl privește cu „lacrimi în ochi” de emoție, subliniind că este un tată fantastic de la care inclusiv ea are atât de multe de învățat. Cei doi actori cresc împreună cinci copii.
Starul pop, în vârstă de 53 de ani, a declarat: „Este un tată uimitor. Am lacrimi în ochi. El este sincer cel mai bun tată pe care l-am văzut vreodată. Este atât de implicat încât uneori mă învață inclusiv pe mine atâtea despre cum să interacționez cu ei”.
Jennifer l-a descris pe Ben drept tipul de tată pe care l-ar vrea orice copil, unul „prezent, iubitor, căruia îi pasă”.
„Este atât de implicat, oricum e un tip strălucit, se pricepe la atâtea lucruri și poți să-ți dai seama numai din faptul că de când i s-au născut copiii, a citit fiecare carte, tot ce se putea învăța despre cum să-ți crești copiii, și este prezent mereu, ce poți cere mai mult, este un tată iubitor, căruia îi pasă, în fiecare zi, așa este el”.