La patru ani de când au renunțat la rolurile din familia regala britanică, prințul Harry și Meghan Markle au fost într-un turneu de câteva zile în Nigeria. Nu pentru a reprezenta monarhia, ci Jocurile Invictus.
Jurnaliști de la publicația People au vorbit cu ducii de Sussex în timpul acestui angajament pe continentul african. "Aceste excursii ne oferă posibilitatea de a ieși și a ne concentra pe lucrurile care înseamnă atât de mult pentru noi", a spus Harry, pentru ca soția lui să-l completeze: "Este cu adevărat semnificativ. Să fii capabil să te conectezi cu oamenii e ceva special".
Această conexiune de care vorbește Meghan a fost amplificată de descoperirea ei, printr-un test de genealogie, că este 43% nigeriană, o revelație care a rezonat profund cu ducesa. Mai mult, aceasta a spus, în discursul în fața oamenilor, că e bucuroasă să fie în "țara mea".
Harry și Meghan au petrecut trei zile în Nigeria. Au vorbit cu tinerii, cu soldați răniți, dar și cu și despre femeile lider. Prințul este îndrăgostit de Africa încă de mic, datorită vizitelor pe care le făcea cu mama lui, prințesa Diana.
Spre deosebire de vizita din 2019, din Africa de Sud, cu câteva luni înainte de a anunța că ies din familia regală, când nu erau tocmai bine, acum, cei doi au putut să spună, cu entuziasm: "Suntem grozav. Suntem fericiți să ne vedem familia crescând și evoluând. Bineînțeles că sunt fericită. Suntem cu adevărați fericiți", a spus Meghan.