Shawn Johnson, verișorul lui Meghan Markle, a dat publicității mai multe fotografii nemaivăzute cu ducesa de Sussex, surprinse în copilărie. De asemenea, bărbatul în vârstă de 43 de ani a vorbit și despre cum era aceasta atunci când era copil.
Meghan Markle, soția prințului Harry, este una dintre cele mai fotografiate femei din lume, dar în urmă cu mai bine de 30 de ani, ea „și-a făcut” debutul în fața unui număr mic de fani.
În imaginile făcute publice de vărul fostei actrițe, Meghan Markle apare în brațele bunicii sale, Jeanette, care o sărută pe obraz. De asemenea, într-o altă fotografie, aceasta are părul împletit și zâmbește în fața obiectivului de fotografiat.
În cadrul unui interviu pentru Daily Mail, Shawn și-a amintit cum era Meghan Markle în copilărie, având numai cuvinte de laudă la adresa ei: „A fost mereu foarte drăguță. Era blândă și părea să aibă stofă de vedetă, îi plăcea să fie în centrul atenției”, a povestit el, potrivit sursei citate.
„Atitudinea ei era molipsitoare și era foarte matură pentru vârsta ei. Mereu era atentă la noi și se asigura că suntem bine”, a mai povestit Shawn, care este fiul lui Joseph Johnson, unchiul din partea mamei, care a murit în 2021, la 72 de ani, după o insuficență cardiacă congestivă.
Chiar dacă Shawn și Meghan Markle nu și-au mai vorbit de când aveau 20 de ani, acesta speră să reia legătura cu verișoara ei la un moment dat.
Ce șanse există ca prințul Harry să-și reia angajamentele ca membru regal
Șansele ca prințul Harry să-și reia angajamentele ca membru al familiei regale sunt inexistente, atrag atenția surse apropiate regelui Charles, potrivit Daily Mail.
Potrivit sursei citate, nu există nicio cale prin care ducele de Sussex, în vârstă de 39 de ani, să se întoarcă să lucreze ca membru regal, nici măcar acum, când regele Charles a fost diagnosticat cu cancer și urmează un tratament riguros.
Apropiați de-ai regelui Charles au explicat că acesta nu ar accepta așa ceva sub nicio formă, însă el își dorește repararea relației cu fiul său, care s-a mutat în California, Statele Unite ale Americii, în 2020, când a renunțat la angajamentele ca membru al familiei regale.
De asemenea, potrivit unor surse citate de jurnaliștii de la Daily Mail, prințul William ar fi de acord cu tatăl său, fapt pentru care nu-și dorește ca Harry să-și reia angajamentele, în ciuda momentelor delicate prin care trece, soția sa, Kate Middleton, recuperându-se acasă după o intervenție chirurgicală în urma căreia a avut nevoie de două săptămâni de spitalizare.
Aceste dezvăluiri vin la scurt timp după ce au apărut niște speculații în The Times, potrivit cărora ducele de Sussex și-ar dori reluarea angajamentelor temporar, pentru a veni în sprijinul tatălui său, care a fost diagnosticat cu cancer luna trecută.