După o vreme îndelungată și o mulțime de controverse care i-au ținut departe de familia regală, prințul Harry și Meghan Markle au în plan să se reapropie de cei pe care i-au deranjat cu afirmațiile lor publice.
Metaforica ramură de măslin ar putea reînchega familia cu ocazia Crăciunului, când este de așteptat Harry și Meghan să facă o vizită în Anglia. Katie Nicholl, expert regal, a vorbit cu cei de la Closer despre ce s-ar putea întâmpla în luna decembrie a acestui an, un moment pe care îl vede ca pe o bună oportunitate, de care ducii de Sussex ar putea profita pentru a se apropia din nou de familia din Marea Britanie.
Cei doi ar marca astfel și prima călătorie a micuței Lilibet Diana și întâlnirea cu bunicii și străbunica din partea tatălui, ocazie pe care regina Elisabeta a II-a o așteaptă cu nerăbdare. În plus, membrii familiei regale nu l-au mai văzut pe Archie din iarna anului trecut, când părinții lui au deci să părăsească Anglia.
Crăciunul în familie ar fi oportunitatea perfectă pentru ca Meghan și Harry să fie reprimiți acasă, iar copiii lor ar fi cu siguranță factorul decisiv pentru îndulcirea relațiilor.
Prințul Harry și Meghan Markle vor să o boteze pe Lilibet la Castelul Windsor
Harry și Meghan vor să o boteze pe Lilibet la castelul Windsor, lucru care bucură pe toți iubitorii Casei Regale, care, cel mai probabil își pierduseră speranța într-o reconciliere.
”Harry și Meghan au făcut această cerere, dar mulți oameni sunt șocați de curajul ei. Poate că vor cu adevărat să o vadă pe regină, dar este uluitor, având în vedere ceea ce au făcut în acest an … Regina ține foarte mult la Harry și i-ar plăcea să-i vadă pe Lilibet și pe fratele ei Archie. Dar curtenii sunt surprinși de mișcare, mai ales din partea lui Meghan, după ce s-a întâmplat’, a declarat o sursă pentru The Sun.
De când a renunțat la îndatoririle regale, prințul Harry a mai fost doar de două ori în Marea Britanie, însă Meghan nu a mai părăsit SUA.
Foto: Getty Images, Profimedia