Melania Trump, soția președintelui Donald Trump, a fost mereu în centrul atenției, însă puțini sunt cei care știu că aceasta are o soră mai mare, pe nume Ines Knauss, cu care are o relația uimitoare.
„Lumina călăuzitoare și inspirația ei”. Așa o descria Melania Trump pe sora ei, care i-a fost alături ani la rând, în cele mai dificile momente, însă Ines Knauss duce o viață extrem de discretă și nu a mai fost văzută în public de 20 de ani.
Potrivit Daily Mail, Knauss, în vârstă de 56 de ani, nu a fost fotografiată în public nici măcar la funeraliile mamei ei, care au avut loc anul trecut, în luna ianuarie și nici la ceremonia anterioară de învestire a lui Donald Trump, în ianurie 2017.
Cu toate acestea, surse apropiate au dezvăluit pentru Daily Mail că aceasta este foarte apropiată de Melania, în vârstă de 54 de ani, pe care o susține ori de câte ori poate, dar și de nepotul ei, Barron, în vârstă de 18 ani.
Recent, însă, jurnaliștii de la Daily Mail au oferit mai multe detalii despre viața lui Ines Knauss, bazate pe interviuri cu cei care o cunosc, pe scrierile Melaniei și pe investigarea presupuselor conturi de social media ale lui Knauss.
„Melania și Ines sunt foarte apropiate, iar de când mama Melaniei a murit, Ines și tatăl lor sunt, probabil, cele două persoane în care Melania are cea mai mare încredere”, a declarat pentru Daily Mail o sursă apropiată.
De asemenea, Melania o menționează pe sora sa pe nume de 30 de ori în biografia sa publicată în iulie. O laudă ca fiind „inspirațională” și descrie „legătura strânsă” pe care au format-o în copilărie și care s-a dezvoltat în maturitate.
La nunta Melaniei cu Donald, în 2005, Ines Knauss a fost domnișoara de onoare a surorii sale mai mici. Acolo creatoarea de modă Luisa Bonaccorsi a întâlnit-o pe Knauss pentru prima dată. A doua întâlnire a avut loc în New York, Bonaccorsi, care este prietena cu Melania de mai bine de 25 de ani, spunând despre Knauss că este „foarte drăguță, dar da, foarte discretă”.
Fotograful Ale de Basseville, care este stabilit la Paris și care a fotografiat-o pe Melania Trump pentru o revistă la mijlocul anilor 1990, a avut o impresie ușor diferită despre Ines.
Conform sursei citate, acesta a întâlnit-o pe Ines când încerca intre în industria modei: „Ines nu era ca celelalte fete pe care le întâlneai acolo, care se comportau ca niște regine”, a spus el în 2017, adăugând: „Era cu adevărat politicoasă și foarte calmă”.
De cealaltă parte, Stephanie Winston-Wolkoff, fosta consilieră a lui Melanie, care a ajutat la organizarea primei inaugurări a lui Trump, și-a împărtășit și ea impresiile despre enigmatica Ines Knauss, însă a fost mult mai puțin amabilă decât alții.
„Am întâlnit-o... pe Ines, dar chiar și sub amenințarea cu moartea, nu-mi pot aminti nimic despre ea”, a scris Winston-Wolkoff în memoriile sale, Melania and Me, publicate în 2020.
„Am auzit că este casnică”, a mai scris ea, adăugând: „Este atât de discretă încât mulți oameni sunt surprinși să afle că Melania are o soră”.