Richard Sandrak avea doar opt ani atunci când a fost supranumit ”cel mai puternic băiat din lume”, acesta mândrindu-se cu un fizic impresionant, precum al unui atlet profesional. Totuși, întotdeauna au existat îngrijorări cu privire la comportamentul tatălui său.
Richard, cunoscut și sub numele de Micul Hercule, era obligat de tatăl său să mănânce salată în timp ce el înfuleca pizza în fața lui.
Acum în vârstă de 30 de ani, însă, Richard continuă să se mențină într-o formă fizică de invidiat, dar nu mai practică sport atât de mult.
Dacă la opt ani era desemnat ”cel mai puternic băiat din lume”, acesta având masă musculară bine dezvoltată, acum, la 30 de ani, el nu se mai antrenează atât de dur precum o făcea în copilărie.
Născut în Ucraina și crescut în Pennsylvania, Statele Unite ale Americii, acolo unde au emigrat părinții lui, Richard susține că doar unu la sută din greutatea corporală este grăsime, ceea ce ar putea să nu fie tocmai benefic pentru sănătatea lui, potrivit Mirror.
De asemenea, un videoclip publicat pe Youtube de curând arată cât de strict a fost tatăl lui cu el în ceea ce privește dieta.
”Niciodată nu i-a permis să mănânce anumite alimente, pe care oamenii obișnuiți le consumau, a urmat întotdeauna o dietă strictă. Îi era permis să mănânce doar fructe, legume și carne slabă. Când îi era foame, între mese, avea voie să mănânce doar salată”, se arată în videoclipul respectiv.
În ciuda acestor declarații, Richard a insistat mereu că tatăl lui nu l-a forțat să facă nimic din ce nu și-a dorit.
”Părinții mei obișnuiau să facă sport și voiam să-i urmez. A fost alegerea mea. Așa am crescut, nu am fost obligat, niciodată nu a fost o problemă”, a mai spus tânărul, care ulterior, după ce ai lui s-au despărțit, a încetat să se mai antreneze, el povestind că se mai dă din când în când cu placa de snowboard și urcă trepte.