Joyce Curtis, o femeie care a crezut că fiul ei a murit, după ce în urmă cu zece ani a dispărut de acasă, a trăit un miracol de Crăciun, căci a descoperit că trăiește.
Joyce Curtis a crezut că fiul ei a murit după ce aceasta n-a mai auzit și n-a mai știut nimic de el din 2010, de când acesta și-a pierdut serviciul și a decis să călătorească în lume.
Ultima informație pe care o avea despre el era că acesta a plecat în drumeții în Franța și în Spania, însă, din cauza pandemiei de coronavirus, aceasta a crezut că fiul ei s-a îmbolnăvit și a murit.
Pe 19 decembrie, însă, cu doar câteva zile înainte de Crăciun, aceasta a primit un apel în care era anunțată că fiul ei este în viață, acesta aflându-se într-un spital din sudul Franței.
”Nu-mi vine să cred. Am crezut că e mort. Am fost în doliu. Când am primit acel apel și mi s-a spus că e în viață, am fost în șoc. Tot ce am făcut toată ziua a fost să plâng”, a explicat femeia, potrivit Daiily Mail.
”Acesta e Crăciunul pentru mine, mai ales că soțul meu a murit în iunie. E ca un miracol. Mă resemnasem că a murit. Chiar am crezut asta”, a mai spus femeiea.
Nicholas a plecat de acasă, din Glasgow, Lanarkshire, în mijlocul anilor 2000, după ce și-a pierdut jobul ca tâmplar. I-a spus mamei lui că pleacă în drumeții, iar apoi n-a mai știut nimic despre el. În 2009, însă, ea l-a dat dispărut. Un an mai târziu, aceasta a aflat că este în spital.
”Eu și soțul meu am mers să-l vizităm, însă, nu știu din ce motiv, a dispărut din nou. L-am așteptat o perioadă, dar niciodată nu s-a întors. Am sunat la fiecare aeroport să vad dacă s-a îmbarcat pe undeva, însă n-am reușit să aflu nimic”, a mai spus femeia.
Săptămâna trecută, însă, ea a aflat noi informații despre fiul ei, așa că îl așteaptă acasă.
”Am vorbit cu el la telefon, părea să fie bine. L-am întrebat dacă vine acasă, mi-a spus că da. Nici nu pot să-mi imaginez prin ce a trecut. Nu-mi fac speranțe până nu-l văd acasă” a mai spus femeia.