masina fara sofer
Timp Liber

Taxiurile fără șofer: când vor deveni o normalitate? Ce șanse sunt să călătorim în curând într-o mașină autonomă

Mașinile fără șofer vor fi, cu siguranță, ceva normal în viitorul cât mai apropiat. Până să avem parte de mașini zburătoare (și da, există și așa ceva :) ), va trebui să ne mulțumim cu cele care se conduc singure. Ele există și sunt din ce în ce mai performante. În Statele Unite, de exemplu, există un serviciu care îți permite să călătorești cu taxiuri care se conduc singure. Ai avea curaj să mergi într-unul?

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ce este, de fapt, o mașină autonomă?

Este pur și simplu o mașină fără șofer, care trebuie să fie capabilă să ajungă la o destinație, să evite ostacolele și să parcheze fără nicio intervenție umană.

Mașinile autonome combină o multitudine de senzori capabili să perceapă mediul înconjurător, cum ar fi radar, lidar, sonar, GPS sau odometrie. Sistemele de control ale acestor mașini interpretează informații senzoriale pentru a identifica căile de navigație cele mai bune, dar și obstacolele și semnalizarea relevantă.

2020, anul în care mașinile fără șofer ar fi trebuit să fie o normalitate, dar…

“În 2020 vei fi permanant șofer pe bancheta din spate” – aceasta era în 2015 previziunea făcută de publicația britanică The Guardian. “10 milioane de mașini fără șofer vor fi pe străzi până în 2020”, scria și Business Insider în 2020. Aceste declarații erau susținute și de anunțuri optimiste din partea unor companii ca General Motors, Wyamo (companie deținută de Google), Toyota și Honda.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

2020 este aici, însă mașinile…nu prea. În ciuda eforturilor extraordinare făcute de companiile menționate mai sus, mașinile autonome nu sunt capabile sută la sută să intre pe piață, decât în programe speciale de testare.

Un astfel de serviciu există în Phoenix, SUA. Mai precis un serviciu de taxiuri fără șofer, lansat în 2018 de compania Waymo. Aceastea au o arie de 160 de km pe care se deplasează și serviciul este folosit de clienți care au fost aprobați dinainte. Pentru siguranță, clienții pot cere și un șofer care să vină alături de mașina… fără șofer :)

Într-un 2020 demn de filmele SF, compania japoneză ZMP își propusese să lanseze un astfel de serviciu de taximetrie cu ocazia Jocurilor Olimpice, însă cum acestea au fost amânate din cauza pandemiei de coronavirus, mai avem de așteptat.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Cum poți comanda un taxi fără șofer

Clienții aprobați să folosească serviciul de taximetrie fără șoferi al Waymo cheamă mașina printr-o aplicație. Mașina autonomă este cea care decide care este cea mai bună rută și locul cel mai potrivit unde să îl lase pe pasager să coboare. Prețul călătoriei este afișat încă de la început.
Și compania Uber lucrează în acest domeniu: în 2016 se zvonea că a investit 20 de milioane de dolari într-un proiect care ar avea ca scop lansarea a 75.000 de mașini autonome pe post de taxi până în 2022.

Site-urile de specialitate spun că cele mai mari progrese în domeniu le fac în acest moment companiile Waymo, General Motors Cruise, Tesla, Argo AI (deținută de Ford) și Baidu (companie chineză).

Intrebarea zilei

În magazine deja e Crăciun. Ați început să puneți în coșul de cumpărături cadouri și decorațiuni?

Partenerii Nostri