cerere in casatorie
Timp Liber

Orasul european perfect pentru o cerere in casatorie. Top 10 cele mai populare destinatii pentru indragostiti

Una dintre cele mai cunoscute companii aeriene din Europa a dezvaluit care este orasul in care turistii cred ca e ideal pentru o cerere in casatorie. Londra si London Eye sunt preferatele tinerilor indragostiti.

Destinatia a fost votata de peste 5.000 de clienti ai companiei inainte de Valentine's Day. Pe locul doi in top s-a plasat Balconul Julietei din Verona, casa povestii tragice a lui Shakespeare.

Pe locul trei, turistii au votat Piata Spaniei din Sevilla, unde s-au filmat pelicule celebre precum "Star Wars" si "Lawrence of Arabia". Lista a continut si cateva alegeri clasice precum Turnul Eiffel din Paris si Treptele Spaniole din Roma.

Cei mai noncoformisti au mentionat Castelul Schwerin din Germania si Podul Charles din Praga.

Legat de alegerile clientilor, Alejandra Ruiz, reprezentanta a companiei aeriene, a spus: "Pentru ca Ziua Indragostitilor se apropie cu pasi repezi, am cerut clientilor nostri europeni sa aleaga cel mai romantic loc pentru a face o cerere in casatorie. Lista cu cele mai populare 10 astfel de destinatii contine castele, stanci si chiar cateva atractii turistice clasice, de la care se pot inspira cuplurile."

Top 10 orase populare pentru a face o cerere in casatorie:

  •     The London Eye, Londra, Marea Britanie
  •     Balconul Julietei, Verona, Italia
  •     Piata Spaniei, Sevilla, Spania
  •     Castelul Schwerin, Schwerin, Germania
  •     Turnul Eiffel, Paris, Franta
  •     Oia, Santorini, Grecia
  •     Podul Charles, Praga, Republica Ceha
  •     Canalele Venetiei, Venetia, Italia
  •     Treptele Spaniole, Roma, Italia
  •     Stancile Moher, Clare, Irlanda

Vezi imagini cu destinatiile in galeria foto de mai jos:

Foto: Shutterstock

Intrebarea zilei

În magazine deja e Crăciun. Ați început să puneți în coșul de cumpărături cadouri și decorațiuni?

Partenerii Nostri