La mai bine de șapte luni de zile de când Melinda și Bill Gates și-au anunțat divorțul, acum s-a aflat că fosta soție a miliardarului nu mai intenționează să doneze majoritatea averii fundației Bill & Melinda Gates.
Potrivit Wall Street Journal, Melinda Gates s-a răzgândit și intenționează să doneze cea mai mare parte a averii ei unor organizații filantropice, altele decât Fundația Gates, care este una dintre cele mai mari din lume.
”Îmi dau seama de absurditatea unei asemenea averi concentrate în mâinile unei singure persoane și cred că singurul lucru responsabil de făcut cu o avere de o asemenea dimensiune este să o donezi - cu cât mai multă considerație și pentru un impact cât mai mare posibil”, a scris ea în noua scrisoare, potrivit sursei citate.
În 2010, Melinda Gates și soțul ei de atunci, Bill Gates, cofondator al Microsoft, au lansat The Giving Pledge, alături de Warren Buffett. Atunci, aceștia și-au propus să-i încurajeze pe cei mai bogați oameni din lume să-și doneze averea unor cauze caritabile.
Fundația Bill și Melinda Gates este una dintre cele mai mari organizații de filantropie din lume, având fonduri de peste 50 de miliarde de dolari.
Soții Gates au declarat în luna iulie, după anunțarea divorțului, că vor dona încă 15 miliarde de dolari fundației.
Una dintre sursele WSJ a afirmat că este totuși posibil ca ea să continue să mai doneze pentru fundația Gates, chiar dacă a decis să își împartă majoritatea averii altor organizații caritabile.
Bill și Melinda Gates sunt co-președinți ai fundației însă ea a fost de acord să demisioneze în 2023 dacă oricare din cei doi simte că nu mai pot lucra împreună.
Melinda și Bill Gates, divorț după 27 de ani de căsnicie
Într-un mesaj comun postat pe contul de Twitter al fondatorului Microsoft, Melinda și Bill Gates au transmis: "După ce ne-am gândit mult şi am muncit la relaţia noastră, am luat decizia de a pune capăt căsniciei".
”În ultimii 27 de ani am crescut trei copii incredibili și am pus bazele unei fundații care acționează în întreaga lume, pentru a încuraja oamenii să ducă o viață sănătoasă și productivă. Vom transmite în continuare credința noastră în această misiune și vom lucra împreună și de aici încolo ca fundație, dar nu cred că mai putem crește împreună ca un cuplu în următoarea etapă a vieții noastre. Vă rugăm să ne acordați spațiu și să respectați intimitatea familiei noastre în drumul nostru prin această nouă viață”, au transmis cei doi într-un mesaj comun postat pe contul de Twitter al fondatorului Microsoft.
Ulterior acestei vești s-a aflat că Melinda a fost cea care a intentat divorț, după ce a constatat că relația cu Bill Gates este "ruptă iremediabil". Aceștia au împreună trei copii: Jennifer (25 de ani), Rory (21 de ani) și Phoebe (18 ani).