La prima ei apariție post-izolare, Ducesa de Cambridge a vizitat Fakenham Garden Center din Norfolk, unde a stat de vorbă cu proprietarii și personalul.
Îmbrăcată în haine lejere, Kate Middleton a vrut să afle mai multe despre afacerea independentă deschisă în 1984. Soția Prințului Wiliiam s-a interesat mai ales despre modul în care pandemia COVID-19 a afectat operațiunea.
Cu zâmbetul pe buze, Ducesa a respectat regulile de distanțare socială și a încercat să îi încurajeze pe proprietari, mulțumindu-le totodată pentru contribuția pe care au adus-o societăţii în timpul stării de urgenţă.
Potrivit publicațiilor britanice, William, Kate și copiii lor au stat în auto-izolare la casa pe care o dețin în Norfolk, Anmer Hall - un spațiu rustic, cu mult loc de joacă pentru George, Charlotte și Louis.
Pană acum, Ducele și Ducesa de Cambridge și-au efectuat angajamentele regale prin apel video și au ales să le vorbească mai multor angajați din prima linie și mai multor organizații, mulțumindu-le pentru munca lor dificilă.
De câteva zile însă, atât William, cât și Kate, au marcat apariții publice și au comunicat personal cu lucrători din Norfolk.
Călcând pe urmele Prințesei Diana, care nu ezita să dea mână în public cu bolnavii de SIDA, Ducii de Cambridge vor interacționa cât pot de mult cu britanicii în această perioadă, potrivit corespondentului regal al The Mail.
Foto: Getty, Profimedia