Îndrăgita Marina Voica, astăzi în vârstă de 87 de ani, a declarat recent că a ajuns să cântărească 39 de kilograme. Face și acum mișcare și are mare grijă la ce mănâncă. Totuși, unii spun că e mult prea slabă.
Originară din Rusia, artista are câteva trucuri care fac trecerea timpului mai prietenoasă: face exerciții fizice, mănâncă puțin, dar marele ei noroc sunt genele bune. A moștenit suplețea trupului de la părinții ei. Marina Voica s-a retras de ceva timp la Breaza, într-o casă cochetă, unde se bucură și de grădină.
„Ce s-a tot mirat lumea că, la 87 de ani ai mei mai cânt live? N-am 100 de ani, iertați-mă, mai pot! Eu cânt cu mare ușurință, așa am cântat toată viața. Lumea a fost surprinsă, cu toții m-au sărbătorit pe scenă, sunt o legendă vie, sunt bine, stați liniștiți! Nu sunt deloc piele și os, am un corp foarte frumos, multe femei mă invidiază. Măsor 1.59 m, am avut 1.62 m, dar am mai scăzut odată cu trecerea timpului. Găsesc greu haine, mărimea S, cât port eu. Și am 39 de kilograme, nu 37, Doamne ferește! Am o greutate normală, ce atât mă tot îngroapă unii și tot zic că de-abia am putut ține în mâini Trofeul Mamaia! Cei care tot zic că sunt doar piele și os știu, oare, că eu conduc și acum o mașină sport, care e foarte greu de condus? Sunt o fire sportivă, am făcut sport toată viața, am făcut gimnastică în tinerețe. În plus, muncesc în Breaza, unde stau. Am o curte mare, ridic, car cu roaba”, a declarat Marina Voica pentru playtech.ro.
Marina Voica face și acum mult sport
Anul trecut, Marina Voica povestea că nu renunță la rutina care implică 100 de genuflexiuni pe zi.
"Așa reușesc să îmi antrenez picioarele, să le am zdravene, să nu cad pe stradă. De tânără fac sport, am făcut gimnastică sportivă, în Rusia. Secretul este să începi doar cu câteva genuflexiuni, trebuie însă să ții minte cifra. Faci azi 10, iar de mâine încerci cu 15. Apoi, câteva zile, faci doar 15. Dacă faci prea multe deodată, nu dă rezultat și faci și febră musculară. De la 15, mergi la 20 și tot așa, crești treptat. Eu încă mai fac 100 de genuflexiuni pe zi", declara artista.