Kristen Stewart și-a etalat silueta într-una dintre cele mai bizare ținute pe care le-a purtat până acum. Celebra actriță în vârstă de 33 de ani a optat pentru un look ieșit din comun, care a trecut cu greu neobservat pe străzile din New York.
Vedeta a ieșit la o plimbare, însă nu oricum, ci într-o ținută desprinsă parcă dintr-o revistă de modă. Dacă în partea superioară Kristen a optat pentru o cămașă simplă bej, în partea inferioară lucrurile s-au schimbat, căci actrița a ieșit pe stradă cu o pereche de bikini croșetați pe post de pantaloni scurți. Vremea a fost destul de răcoroasă încât vedeta a ales să poarte și pereche de ciorapi în culoarea pielii, însă nu atât de rece încât să o facă să-și închidă nasturii de la cămașă, lăsându-și la vedere sutienul și abdomenul plat.
Întregul look a fost completat de o pereche de ochelari de soare și pantofi stiletto vișinii, iar în mână, actrița a purtat o poșetă neagră din piele și o șapcă în aceeași nuanță.
Val de reacții după apariția actriței Kristen Stewart pe coperta Rolling Stones
Apariția lui Kristen Stewart vine după ce ea a comentat reacția publicului la coperta ei pentru publicația Rolling Stones, în timpul Festivalului Internațional de Film de la Berlin.
„Existența unui corp feminin care promovează orice tip de sexualitate, una care nu e concepută exclusiv pentru bărbații heterosexuali, este ceva cu care oamenii nu sunt foarte confortabili și așa că sunt foarte mulțumită de ce a ieșit”, a spus actrița nominalizată la Oscar, potrivit The Hollywood Reporter.
Deși ședința foto a stârnit numeroase controverse, Kristen a mărturisit că a „adorat” să fie în centrul atenției” pentru asta.
„Este în regulă să faci fotografii altfel și să le combini într-un mod cu care oamenii nu sunt obișnuiți”, a spus ea.