Într-un pictorial pentru Vogue, Iris, fiica de 20 de ani a lui Jude Law și a actriței Sadie Frost, a șocat cu schimbarea de look. Și-a ras pletele șatene și și-a vopsit părul rămas în blond.
"Am vrut să fac ceva eliberator. În ziua în care m-am ras pe cap, viața mea s-a schimbat. Nu am mai făcut niciodată ceva asemănător. Mă uitam în oglindă și am crezut că va fi ceva trist, dar m-am simșit atât de pozitivă. Sunt încrezătoare în acest look", a povestit Iris, care a recunoscut că famiia și prietenii au avut răspunsuri de toate felurile: unora le-a plăcut, iar alții nu s-au obișnuit să o vadă fără părul ei lung.
Iris Law va debuta în lumea filmului cu rolul din drama "Sex Pistols", unde personajul ei chiar are părul scurt. Aceasta a spus că se aștepta să i se ceară să-și tundă părul, dar producătorii nu au făcut-o. Cu toate acestea, a luat decizia de una singură, atât pentru film, dar și pentru că își dorea o schimbare totală.
Iris Law are iubit de trei ani
În luna mai a acestui an, Iris a fost văzută la Monaco în compania iubitului său, Jyrell Roberts, cu care are o relație din 2018. Cei doi au participat la cursa de Formula 1 pentru Marele Premiu al Principatului Monaco. Pe atunci, modelul încă avea părul lung.
Citește și: Mulți spun că seamănă leit cu tătăl ei. Cum arată Iris Law, fiica de 19 ani a actorului Jude Law
Pe lângă o viață personală împlinită, fiica lui Jude Law și Saddie Frost, are și o carieră de model, care a luat avânt în 2019, când a semnat cu agenţia de modeling IMG Models. Aceasta a defilat pentru branduri de renume și a fost numită ambasador global pentru Burberry Beauty în 2017.
Jude Law și Sadie Frost s-au cunoscut pe platourile de filmare de la “Shopping”, când el avea doar 19 ani și Sadie, 25. S-au căsătorit și au avut trei copii înainte de a divorța în 2003.
Foto: Profimedia