Irina Shayk și-a arătat din nou silueta de invidiat într-o postare pe contul său de Instagram. Modelul internațional duce dorul nopților fierbinți de vară, căci aceasta a postat câteva imagini realizate vara trecută, putând doar un costum de baie și rochie din plasă.
Modelul originar din Rusia, în vârstă de 36 de ani, i-a încântat pe cei 27.8 milioane de urmăritori de pe rețeaua de socializare, atunci când le-a arătat imaginile din nopțile sale de vară. Aceasta purta un costum de baie de la un brand celebru, format din două piese, peste care și-a pus o rochie lungă, neagră, din plasă, care a lăsat la vedere posteriorul și picioarele lungi, de invidiat.
Irina și-a completat ținuta cu o pereche de ochelari de soare cu lentile portocali, în timp ce poza lângă un ponton, la apus. Imaginile au fost apreciate de sute de mii de fani, iar comentariile au curs lanț. „Ești foarte sexy”/ „Cea mai atrăgătoare femeie”/ „Superbă”, sunt doar câteva din comentariile pe care modelul le-a primit la postarea sa.
Postarea Irinei vine la puțin timp după ce aceasta a dezvăluit cum se pregătește pentru Săptămâna Modei de la Milano, glumind că „un pahar de vin înainte de somn”, este tot ceea ce îi trebuie.
„Am dormit doar patru ore, iar înainte să mă bag la somn, mi-am făcut o mască de față. Nu am o rutină specială. Cred că un pahar de vin înainte de somn e tot ce-mi trebuie”, a glumit Irina Shayk. „Secretul pentru a arăta mereu perfect, atunci când nu dormi bine, e să găsești un make-up artist bun și un stilist bun. Asta e cheia”, a continuat modelul.
Irina Shayk și fostul ei iubit Bradley Cooper și-ar dori să mai aibă un copil împreună
Anterior acestei apariții, tabloidele din SUA și Marea Britanie au notat că Irina și fostul ei iubit Bradley Cooper și-ar dori să mai aibă un copil împreună. Cei doi sunt deja părinții unei fetițe de cinci ani, Lea.
Bradley și Irina și-au început povestea de iubire în 2015. Actorul a fost căsătorit anterior cu Jennifer Esposito și a mai avut relații cu Zoe Saldaña și Suki Waterhouse. Irina la rândul ei a format un cuplu timp de mai mulți ani cu fotbalistul Cristiano Ronaldo.
Starul din „Marea Mahmureală” și supermodelul rus au încetat să mai fie împreună în 2019, dar au legat o frumoasă prietenie de dragul fiicei lor. O sursă apropiată celor două vedete a declarat recent pentru Page Six că cei doi „se gândesc să mai dea o șansă poveștii lor de iubire”.
Irina a fost văzută îmbrățișându-l pe Bradley, la începutul acestei luni, în timpul unei plimbări cu fiica lor.