Emma Răducanu se bucură de simpatia oamenilor din toate colțurile lumii după ce anul trecut, în septembrie, a câștigat US Open. Tânăra în vârstă de doar 19 ani este în centrul atenției ori de câte ori participă la un eveniment, iar de curând ea a întors privirile celor din jur.
În vârstă de 19 ani, Emma Răducanu a fost prezentă la un eveniment ce a avut loc în Londra, unde a avut loc lansarea unui brand de apă, al cărei ambasadoare este.
Tânăra a fost în centrul atenției, întrucât a ales să poarte o rochie mov, midi, fără mâneci, ce i-a pus în valoare silueta. De asemenea, ținuta ei a fost completată de niște sandale cu toc înalt, dar și de un machiaj discret.
Cine este Emma Răducanu
Emma Răducanu a devenit prima câștigătoare de Mare Șlem venită din calificări, după ce a învins-o pe Leylah Fernandez cu 6-4, 6-3, în finala US Open. Ea a reușit această victorie la doar a doua prezență pe un tablou principal de Grand Slam.
”Mereu am visat să câștig un turneu de Mare Șlem. Am început să-mi imaginez de când eram foarte mică, iar cel mai des mă gândeam la sentimentul pe care ți-l dă câștigarea trofeului și la momentul în care mergi la oamenii apropiați din lojă. Am adormit în multe nopți gândindu-mă la această imagine”, a spus Răducanu la conferința de presă.
Ea a devenit cea mai tânără câștigătoare de Grand Slam din 2004 încoace, de la Wimbledon, când Maria Sharapova se impunea la doar 17 ani.
Emma Răducanu a crescut la Londra, dar s-a născut în Canada dintr-un tată român și o mamă chinezoaică. Succesul de la Flushing Meadows vine la doar trei luni după ce tenismena a debutat în circuitul de tenis profesionist feminin.
După triumful de la US Open, din septembrie, când și-a adjudecat și premiul de două milioane de dolari, pentru Emma au urmat numai momente incredibile pentru Emma Răducanu. La doar 18 ani, a fost invitată la MET Gala și a devenit imaginea unor branduri de lux.