Vremurile în care Dulce Maria făcea furori în serialul ”Rebelde”, în cadrul căruia a interpretat rolul Robertei Pardo, au apus, însă actrița este mai fericită ca niciodată și a luat o decizie drastică. Chiar dacă trupa care a făcut furori în urmă cu 12 ani se reunește, ea a decis să nu participe la eveniment.
Dulce Maria s-a bucurat de un succes răsunător în urmă cu mai bine de 12 ani, însă acum a decis să pună viața personală pe primul plan, mai ales că urmează să devină mămică.
Actrița care a făcut furori în rolul Robertei Pardo în serialul ”Rebelde” a sărbătorit un an de la nunta cu Paco Alvarez, iar în luna decembrie va deveni mamă pentru prima oară. Tocmai de aceea, ea a decis să se dedice familiei și nu va participa la reuniunea trupei Rebelde, care este programată pe 26 decembrie și care va avea loc pe Youtube. Astfel, fanii din toate colțurile lumii vor putea să vizioneze spectacolul.
”Mi-am sacrificat toată viața pentru carieră, însă acum am decis. E momentul să mă concentrez asupra vieții de familie, nu pot să amân acest moment care e foarte important pentru mine. Voi deveni mamă. Mi-ar fi plăcut să fiu prezentă la acel eveniment, însă acum nu pot.”, a mărturisit artista, potrivit El Universal.
De asemenea, de la evenimentul organizat de Guillermo Rossas va lipsi și Alfonso Herrera.
Dulce Maria, mai fericită ca niciodată
Dulce Maria a anunțat că este însărcinată în urmă cu câteva luni, moment în care s-a arătat extrem de fericită.
”Ei bine, în această direcție mergem! În plin haos și în plină incertitudine, Paco și cu mine vrem să împărtășim o veste care ne umple de iubire, fericire și recunoștință. Miracolul vieții găsește întotdeauna o modalitate de a se manifesta, da!
Sunt însărcinată! Vom deveni părinți! Suntem foarte fericiți să începem o nouă etapă și așteptăm cu toată dragostea venirea pe lume a copilului nostru! Deși circumstanțele sunt complicate din pricina pandemie avem încredere că momentul ales de Dumnezeu este perfect”, a scris artista pe Instagram.