Zozibini Tunzi, Miss Africa de Sud, a fost incoronata Miss Univers 2019. Tanara in varsta de 26 de ani s-a impus in fata concurentei din Puerto Rico si a celei din Mexic, intr-un show animat de prezentatorul Steve Harvey.
"Am crescut intr-o lume in care o femeie ca mine, cu tipul meu de piele si tipul meu de par, nu a fost niciodata considerata frumoasa", a afirmat ea. "Cred ca a venit momentul ca acest lucru sa se schimbe astazi", a incheiat in aplauzele publicului.
Reprezentantele a 90 de tari din intreaga lume au participat la competitie in speranta de a deveni urmatorea Miss Univers.
Castigatoarea de anul trecut, Catriona Gray, din Filipine, a fost si ea prezenta la eveniment si a incoronat-o pe noua Miss in fata publicului si a telespectatorilor.
Evenimentul a inclus o reprezentatie a lui Ally Brooke, iar fosta Miss Univers, Olivia Culpo, si Vanessa Lachey au avut rolul de corespondente din culise.
Foto: Getty