Kristen Stewart este cea mai nouă actriță care va spune pe marile ecrane povestea incredibilă de viaţă a regretatei Prințese de Wales.
Kristen Stewart "este una dintre marile vedete ale zilelor noastre", a spus Pablo Larraine, regizorul care a ales-o drept protagonistă în viitorul lui film, Spencer.
"Kristen poate fi multe lucruri - misterioasă, foarte fragilă și totodată foarte puternică. Combinația dintre acestea elementele m-au făcut să mă gândesc la ea."
La aflarea veștii, fanii au reacționat dur și au subliniat că nu văd nicio asemnănare între actrița americană și Prințesa Inimilor. De altfel, niciunul dintre filmele despre viața Dianei nu a reușit până acum să se ridice la nivelul așteptărilor.
Iată, totuși, actrițele care au acceptat provocarea de a juca rolul dificil al Prințesei de Wales:
- Caroline Bliss
A apărut în primul film despre relația Prințului Charles cu Diana Spencer, lansat în 1982 pe ABC în 1982. Lung metrajul s-a concentrat pe nunta spectaculoasă de la Catedrala Sf. Paul și a permis publicului sa revadă momentele emblematice.
- Nicola Formby
În 1992, când tabloidele britanice vuiau despre Prințesa Diana și Sarah Ferguson, ducesa de York, a fost lansată pelicula The Women of Windsor. Atunci, Nicola Formby s-a transformat în soția prințului Charles.
- Serena Scott Thomas
Filmul NBC din 1993, Diana: Her True Story, a fost adaptat din biografia lui Andrew Morton cu același nume. Povestea a fost creată pe baza casetelor prințesei. David Threlfall l-a jucat pe Charles, iar Serena Scott Thomas s-a transformat în Prințesa Inimilor.
- Naomi Watts
Filmul din 2013 în care a jucat Naomi Watts s-a concentrat pe relația complicată a Dianei cu chirurgul Hasnat Khan și pe legătura ulterioară cu Dodi Fayed.
Întrebată ce a motivat-o să-și asume rolul, Watts a răspuns: „Am fost intrigată de provocare.“
- Emma Corrin
Actrița britanică s-a alăturat celui de-al patrulea sezon al serialului The Crown: "Am urmarit cu entuziasm serialul inca de la primul episod si mi se pare ca, sa ma alatur acestei familii incredibil de talentate, este suprarealist. Printesa Diana a fost o femeie remarcabila, iar amprenta pe care si-a pus-o asupra lumii ramane profunda"