Viața e roz și roz este și Margot Robbie. Cele mai reușite ținute purtate de actrița de 33 de ani la evenimentele "Barbie"
Rozul este, fără doar și poate, culoarea acestei veri, iar Margot Robbie, protagonista din filmul "Barbie", este cea căreia îi putem atribui acest trend. Frumoasa australiancă de 33 de ani a transpus perfect ținutele cu care era îmbrăcată celebra păpușă adorată de copiii din toată lumea.
Promovarea mult-așteptatului film "Barbie", cu Margot Robbie și Ryan Gosling în rolurile principale, a însemnat apariții ale actorilor în Australia, Mexic, SUA sau Marea Britanie, unde s-au întins covoare roz și hainele au fost mai în prim-plan ca oricând.
Premierele, conferințele de presă, ședințele foto și întâlnirile cu fanii au dus-o pe Margot Robbie în toată lumea și, de fiecare dată, a replicat ținutele păpușii Barbie. Chiar și în timpul liber, fotografii au surprins-o în haine "civile" roz.
Rozul a fost la putere, în toate nuanțele lui, din cap până-n picioare. Doar câteva ținute au fost în alte culori, însă și ele se regăseau în garderoba păpușii, precum rochia în dungi alb-negre, fără bretele, sau rochia neagră mulată, cu tul în partea de jos.
Iată în GALERIA FOTO de mai jos câteva dintre ținutele emblematice purtate de Margot Robbie în ultima lună.