Jennifer Lopez, machiaj complet în fața camerei. Ce produse folosește și ce trucuri "a furat" de la femeile din familia ei
Jennifer Lopez a dezvăluit secretele look-ului ei de tinerică. Deși are 53 de ani, mulți spun că tenul lui J.Lo arată ca la 30 de ani. Într-un material pentru Vogue, aceasta s-a demachiat în fața camerei și și-a aplicat produsele de skincare, mare parte din gama de beauty care-i poartă numele.
Diva a spus că nu folosește o mulțime de produse și că principalele secrete pentru a-și păstra chipul strălucitor și tânăr sunt curățarea tenului dimineața și seara, aplicarea cremelor cu SPF în fiecare zi și somnul.
Jennifer a dezvăluit și câteva dintre secretele pe care le-a "furat" de la femeile din familia sa, pe care le-a văzut cum se îngrijeau încă de când era foarte mică: uleiul de măsline pentru piele și maioneză pentru hidratarea părului sunt printre ele, deși spune că acest ultim ingredient nu și-a făcut loc în rutina ei.
Deși este foarte ocupată, artista ține foarte tare la somnul ei, iar atunci când nu-și poate respecta programul de dormit, are un truc: "Unul dintre marile mele secrete de frumusețe este somnul. Trucul după care mă ghidez atunci când nu pot dormi suficient - e un anumit număr de ore pe care le dormi înainte să ți se vadă oboseala pe față: eu dorm fie sub patru, fie peste șapte ore, asta este regula mea".
Un alt lucru după care șatena se ghidează când vine vorba de îngrijire este zicala: "Până la 25 de ani ai fața cu care te-ai născut, apoi o ai pe cea pe care o meriți", semn că preocuparea pentru menținerea tenului sănătos și frumos trebuie să apară devreme.
Cum arată rutina de îngrijire a feței și ce produse de make-up folosește Jennifer Lopez
După ce își curăță fața cu un gel blând, folosește un serum, apoi o cremă cu SPF, o alta pentru ochi și balsam de buze. După care, Lopez le-a arătat fanilor cum își face propriul machiaj: corector sub ochi, contur în zona pomeților, a frunții, a nasului și a bărbiei. Folosește un pic și în jurul buzelor, pentru a le da volum. Amestecă două-trei nuanțe de fond de ten și-l aplică cu o pensulă peste fardul de contur. La capitolul ochi, preferă să folosească diverse nuanțe de maro. Un blush piersiciu, un iluminator, un creion pentru sprâncene și altul pentru conturul buzelor, un ruj strălucitor, pudră translucidă, rimel și machiajul este gata.
Sophia Loren și Brigitte Bardot sunt printre divele pe care Lopez le-a enumerat când a venit vorba de modelele ei de frumusețe.
"Totul începe cu pielea ta, cu cât de odihnită și de fericită ești. Poți pune tot machiajul din lume, dar dacă nu ești fericită, dacă pielea nu e sănătoasă, nu o poți acoperi cum te simți de fapt în interior", a mai spus J.Lo în clipul filmat pentru Vogue.
Foto: Profimedia, Instagram