Xenia Deli, moldoveanca din clipul lui Justin Bieber, pictorial senzual pe plaja din Maldive. E căsătorită de șase ani cu un miliardar
Xenia Deli, un fotomodel originar din Republica Moldova, duce o viață de prințesă în SUA, alături de soțul miliardar. Tânăra de 33 de ani a devenit cunoscută în 2015 după ce a apărut în videoclipul piesei "What Do You Mean", al lui Justin Bieber, iar cariera ei a intrat atunci pe o pantă ascendentă, reușind să apară pe coperte ale unor mari reviste de modă, dar și model pentru companii precum Victoria's Secret.
Citește și: Xenia Deli, imagini rare cu soțul miliardar. Cât de mult îl iubește pe bărbatul cu 36 de ani mai mare ca ea
În urmă cu câțiva ani, Xenia, stabilită în Los Angeles, s-a căsătorit cu un afacerist iordanian, cu 36 de ani mai mare decât ea, ce i-a pus lumea la picioare. Tânăra a devenit mamă și s-a dedicat mai mult familiei, nemaifiind atât de vizibilă în viața publică. Iată că lucrurile s-au mai schimbat și moldoveanca este protagonista unui pictorial ultra senzual în revista World Swimsuit, realizat într-un resort din Maldive. Mai mult, aceasta apare și pe coperta publicației, într-un costum de baie nude.
Xenia Deli s-a mândrit cu pictorialul pe Instagram și a scris un mesaj adresat mai mult ei, care să o facă să conștientizeze reușita din carieră: "Sunt atât de mândră de tine, Xenia. Coperta din World Swimsuit e a ta. E probabil una dintre cele mai bune pe care le-ai făcut. Atât de impunătoare, de senzuală și, bineînțeles, frumoasă. Nu voi înceta niciodată să te admir. Ai 33 de ani și tot ce ai visat. Ai o familie, ai un cerc restrâns de prieteni adevărați, ai oportunități și, cel mai important, te ai pe tine însăți. Știu, ești dură cu tine, dar te transformi într-o persoană uimitoare, pe care nu am cunoscut-o până acum. Continuă așa și nu te opri! Sunt atât de multe lucruri interesante care te așteaptă".
Xenia Deli, devenită cunoscută grație unui clip al lui Justin Bieber, e căsătorită cu un afacerist iordanian
Xenia Deli are aparent tot ce își poate dori: o fetiță pe care o adoră, locuiește într-o casă de vis în Los Angeles și e căsătorită de șase ani cu Ossama Fathi Rabah Al-Sharif, un prosper om de afaceri cu multiple proprietăți în Elveția și Egipt. Bărbatul a mai fost căsătorit și mai are încă trei copii, de vârste apropiate Xeniei.
Modelul a spus despre soțul ei că este un bărbat foarte darnic, care îi face cadouri scumpe: “nu o insulă, dar pe aproape”, spunea aceasta mai demult pe Instagram.
Foto: Profimedia, Instagram