Violeta, fiica Andreei Marin, a împlinit 14 ani. Fosta prezentatoare TV, mesaj emoționant: ”Te iubesc cu toată inima!”
Violeta, fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică, a împlinit 14 ani, iar mama ei a făcut public un mesaj emoționant, ce a adunat mii de aprecieri și comentarii.
”Pentru fiecare vis pe care l-ai îndeplinit. Pentru toată dragostea pe care am găsit-o în tine...La mulți ani, Violeta mea! De 14 ani, mai mult decât pot spune cuvintele, vorbește dragostea. Te iubesc cu toată inima.”, a scris Andreea Marin în dreptul unui colaj în care a inclus două fotografii, una cu Violeta de când era mică, iar una de acum.
Astfel, în imaginea respectivă, fanii au putut să observe cât de mare și de frumoasă s-a făcut fiica fostei prezentatoare TV. Totodată, numeroase persoane i-au lăsat numeroase comentarii, felicitând-o pe cea mică.
Citește și: Andreea Marin a publicat o serie de poze rare cu Violeta, fiica ei cu Ștefan Bănică Jr.
”La mulți ani, Violeta. Dorințele tale să se regăsească în urările noastre.”/ ”La mulți ani minunați ca tine, Violeta!”, ”Foarte frumoasă.Bunul Dumnezeu să-i călăuzească fiecare pas în viață. La mulți ani.”, au fost câteva dintre comentariile lăsate de interauți.
Violeta a dezvăluit ce carieră își dorește să urmeze
Violeta a mărturisit că i-ar plăcea o carieră în avocatură, dar că este atrasă și de latura artistică. "Eu cânt mai mult la pian. Piesa pe care am făcut-o cu tata nu o să o scot pentru public. Poate o scoate el mai târziu. Eu nu cânt în ea, doar am compus-o. Nu sunt într-o competiție cu fratele meu. Eu, momentan, mă concentrez pe chestiile mele academice și mă gândeam poate să o iau spre avocatură, poate fac actorie.
Îmi place foarte mult actoria, dar nu e un job stabil, mai ales că mi-ar plăcea să merg la New York, deci acolo clar nu e un job stabil", a povestit Violeta în fața camerelor de luat vederi.
Ce relație are Violeta cu mama sa, Andreea Marin
Totodată, în urmă cu câteva luni, puștoaica a vorbit și despre relația pe care o are cu mama ei, mărturisind că sunt prietene foarte bune.
"Mama e o persoană complexă, îmi place de ea, e tupeistă în sensul bun. Sunt foarte mândră de ce a realizat până acum. Tot timpul se gândește la alții înainte să se gândească la ea. Comunicăm destul de ok. Este normal să ne certăm câteodată, dar nu pe chestii mari, nu pe ceva grav. Sunt mândră să fiu fiica ei, e o femeie puternică", a lăusat-o Violeta pe mama ei.