Vincent Cassel, mândru de soția mai tânără cu 30 de ani. Modelul Tina Kunakey a furat toate privirile pe plaja din Rio de Janeiro

Vincent Cassel și-a refăcut viața după divorțul de Monica Bellucci alături de Tina Kunakey, un model de 24 de ani care i-a dăruit și un copil.

Mare parte din timp, Vincent și Tina, care s-au căsătorit în 2018 și au o fetiță împreună, preferă să stea în Brazilia, aproape de plajă. Și nici nu e de mirare că fotoreporterii îi găsesc de multe ori în bătaia soarelui și a valurilor. Și Crăciunul i-a prins tot acolo, mai precis în Rio de Janeiro, distrându-se pe cinste.

Citește și: Fiica cea mare a Monicăi Bellucci, frumoasă ca o păpușă. La 16 ani, Deva Cassel are deja contracte în lumea modei

Tina Kunakey și-a arătat corpul de model într-un costum de baie alb. / Foot: Profimedia

Modelul francez și-a arătat silueta perfectă într-un costum de baie alb cu buline negre. A înotat, dar a stat și la soare, totul sub privirile grijulii ale soțului ei, dar nu numai ale lui, căci destui curioși au întors capul după ea.

Vincent Cassel și-a făcut timp și pentru el și pasiunile lui. Actorul de 55 de ani a ieșit să facă paddleboard în larg și a demonstrat că știe să-și țină echilibrul printre valuri.

Vincent Cassel a făcut paddleboarding în Brazilia. / Foto: Profimedia

Tina Kunakey a început o relație cu actorul Vincent Cassel pe când avea doar 19 ani, nederanjată de diferența de vârstă de 30 de ani dintre ei. S-au căsătorit în august 2018, într-o ceremonie care a avut loc în Franța. Sunt părinții unei fetițe de doi ani, pe care au botezat-o Amazonie.

Citește și: Cu ea a înlocuit-o Vincent Cassel pe Monica Bellucci. Soția tinerică a actorului, strălucitoare într-o rochie cu crăpătură lungă

Vincent Cassel a fost căsătorit 14 ani cu Monica Bellucci

Vincent Cassel a fost căsătorit cu actrița italiană Monica Bellucci (56 de ani) începând din anul 1999, după ce a întâlnit-o pe platourile de filmare de la The Apartment, în 1996. Au două fiice împreună: Deva și Léonie. Cei doi actori au divorțat în 2013, după 14 ani de căsnicie.

Vincent Cassel și Monica Bellucci au fost căsătoriți 14 ani. / Foto: Profimedia
 
Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.