Unchiul lui Kate Middleton, noi detalii despre starea de sănătate a prințesei: „Există un motiv pentru care nu vorbește”

Unchiul lui Kate Middleton, Gary Goldsmith, a vorbit despre teoriile conspirației create în jurul prințesei de Wales, după ce s-a aflat că aceasta a suferit o intervenție chirurgicală abdominală. El a atacat toate speculațiile despre absența soției lui William și susține că aceasta are nevoie de „spațiu” pentru a se recupera. 

Kate a petrecut aproape două săptămâni la Clinica Marylebone din Londra, fiind externată pe data de 29 ianuarie. Palatul Kensington a anunțat atunci că prințesa se va retrage din toate îndatoririle oficiale în timpul recuperării. Până luni, ea nu a avut nicio apariţie, ceea ce a stârnit numeroase speculaţii în tabloidele britanice şi pe reţelele sociale. Acestea s-au intensificat săptămâna trecută, când prinţul William şi-a anunţat în ultimul moment retragerea de la o slujbă de comemorare a naşului său, regele Constantin al Greciei, la Castelul Windsor, invocând "un motiv personal", potrivit serviciilor regale.

Citește și: Data la care Kate Middleton revine la angajamentele oficiale. Când va avea loc prima ei apariţie publică după operaţia suferită

„Cred că ar trebui să o lase în pace, pentru că există un motiv pentru care nu vorbește despre asta. Are nevoie de spațiu. Știu că are o datorie pentru rolul pe care îl are, dar trebuie să aibă grijă de ea mai întâi. Kate, fă-te bine, te iubesc și când ești gata ne vedem”, a transmis unchiul prințesei, Gary Goldsmith, potrivit Mirror

De asemenea, Gary a vorbit despre Kate într-un interviu oferit în urmă cu ceva timp, dezvăluind: „Kate este perfectă și sunt foarte, foarte, foarte mândru de ea. Urăsc când oamenii spun că este simplă. E spectaculoasă”. 

Citește și: Primele imagini cu Kate Middleton după operația abdominală au făcut înconjurul lumii. Fanii, în extaz: „Ce bucurie să o vedem!”

Gary Goldsmith participă în prezent la Celebrity Big Brother House, iar atunci când a fost întrebat dacă a primit permisiunea lui Kate pentru a fi în emisiune, el a răspuns: „Nu, nu trebuie să-i cer permisiunea. Participarea mea la emisiunea nu a fost un subiect de dezbatere. Îmi iubesc familia și ei pot avea încredere în mine că totul va fi bine”. 

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.