Ultima decizie luată de Curtea Supremă din California în procesul pe custodie. Brad Pitt a pierdut o bătălie în fața Angelinei Jolie
Brad Pitt și Angelina Jolie continuă bătălia pe custodia copiilor, însă actorul în vârstă de 53 de ani a mai pierdut o luptă în fața fostei soții. Curtea Supremă din California a respins apelul prin care acesta solicita ca decizia de custodie asupra copiilor săii, care a fost pronunțată în luna septembrie, să fie revizuită.
Conform revistei People, Curtea Supremă din California a respins petiția depusă de Brad Pitt, astfel că aranjamentul celor doi actori în privința custodiei copiilor se va desfășura începând de acum pe înțelegerea lor din noiembrie 2018.
Astfel, cei doi vor împărți custodia pentru cei cinci copii minori - Pax, 17 ani, Zahara, 15, Shiloh, 15 ani și Vivienne și Knox, 13 ani.
De ce a fost recuzat judecătorul John Ouderkirk
Judecătorul John Ouderkirk a fost recuzat în luna iulie pentru că "nu a făcut dezvăluiri obligatorii" despre anumite proceduri legale care îi implicau pe avocaţii lui Brad Pitt, fapt care "ar putea să determine o persoană obiectivă, care cunoaşte toate datele procesului", să se îndoiască de imparţialitatea judecătorului Ouderkirk în acest proces, potrivit Agerpres.
Atunci când judecătorul Ouderkirk a preluat cazul în 2016, ambele părţi şi-au prezentat relaţiile contractuale în faţa lui, iar mandatul său a fost prelungit de două ori în timpul celor cinci ani care au trecut de când a început procesul de custodie. Motivul cererii de recuzare a constat în alte procese pentru care a fost angajat ulterior de echipa lui Brad Pitt să le judece şi faptul că judecătorul nu a dezvăluit acea colaborare avocaţilor Angelinei Jolie.
La rândul lor, avocaţii lui Brad Pitt susţineau în acea petiţie că echipa juridică a Angelinei Jolie "cunoştea relaţia profesională importantă pe care judecătorul Ouderkirk o avea cu avocaţii lui Brad Pitt încă de la începutul procesului de custodie", dar au aşteptat mai mulţi ani înainte de a cere recuzarea acestuia.
Angelina Jolie a vorbit despre relația cu cei șase copii
Din 2016, de când s-a despărțit de Brad Pitt, Angelina Jolie se ocupă singură de creșterea celor șase copii. Despre "meseria" de părinte, actrița a povestit pentru revista People.
Citește și: Angelina Jolie, ținta glumelor pe internet. Detaliul observat de fani: ”Cineva ar trebui concediat!”
"În fiecare zi simt că sunt mai conștientă de ceea ce nu fac bine. Sunt destul de dură cu mine însămi, pentru că uneori mă întreb 'Fac ce trebuie? Spun ce trebuie?' Nu sunt un părinte perfect. Bunătatea copiilor mei a fost vindecătoare pentru mine", a recunoscut Angelina.
"Sunt foarte onestă și umană cu copiii mei. Am acasă șase oameni foarte diferiți. Sunt foarte încântată de diferitele etape prin care trec, de sentimentele și curiozitățile lor. Sunt persoane grozave și au avut un efect major unul asupra celuilalt", a mai adăugat starul de 46 de ani.
Citește și: Angelina Jolie, noi dezvăluiri despre căsnicia cu Brad
Angelina și Brad au devenit un cuplu după ce au jucat împreună în filmul Mr. and Mrs. Smith, din 2004, și s-au despărțit în septembrie 2016, după doar doi ani de căsătorie. Ea a inovcat diferențele ireconciliabile ca fiind cauza separării lor, care trenează din punct de vedere legal, deși cei doi sunt single, în mod oficial, din aprilie 2019. Actorii au șase copii, pe a căror custodie încă nu au căzut complet de acord: Maddox, 19 ani, Pax, 17 ani, Zahara, 16 ani, Shiloh, 15 ani și gemenii Knox și Vivienne, 13 ani.