Tineri și îndrăgostiți, Zendaya și Tom Holland și-au cântat unul altuia piese de dragoste la concertul lui Beyonce. "Îi ador!"
Tineri, celebri, frumoși și îndrăgostiți, Zendaya și Tom Holland își trăiesc dragostea departe de ochii curioșilor. Rare sunt momentele în care își trădează sentimentele în public, dar zilele trecute au făcut-o fără să știe că sunt văzuți sau fără să le pese.
Cei doi actori au participat la concertul susținut de Beyonce în Varșovia și s-au lăsat purtați de muzică. O altă persoană din public a fost vigilentă și i-a zărit pe cei doi în timp ce cântau cât îi țineau vocile. Piesa "Love On Top" pare că este preferata lor, căci ambii știu toate versurile și și-au cântat unul altuia, ochi în ochi, și au dansat.
TOM HOLLAND & ZENDAYA SINGING “LOVE ON TOP” AT BEYONCÉ’S SHOW IN WARSAW TONIGHT – that’s the cutest thing you’ll see today 🥹🥹#RenaissanceWorldTour 🇵🇱🫶🏻 pic.twitter.com/xLyxkxaUFi
— ariannea (@ariannea_minaj) June 27, 2023
Scurtul filmuleț cu Zendaya și Tom a ajuns pe Twitter, unde a fost îndelung comentat de fani. "E cel mai drăguț lucru pe care o să-l vezi astăzi"; "Faptul că se uită unul la celălalt și arată unul spre celălalt atunci când cântă 'tu ești cel pe care-l iubesc, tu ești cel de care am nevoie'..."; "Tom uitându-se la Zendaya în timp ce-i cântă e cel mai drăguț lucru"; "Arată atât de fericiți"; "M-au făcut să cred în dragoste"; "Îi ador".
Tom Holland și Zendaya sunt împreună de ani buni. Fanii cred că s-au îndrăgostit în 2017, când au lucrat la filmul "Spider-Man: Homecoming", dar au fost văzuți prima dată sărutându-se în public în 2021.