Sydney Sweeney, într-un top alb care nu a lăsat mult loc imaginației. Actrița din „Euphoria” a făcut furori pe covorul roșu
Sydney Sweeney a fost în centrul atenției la premiera filmului Immaculate, purtând o ținută inedită, care i-a pus în evidență bustul. Actrița cunoscută pentru rolul din „Euphoria” și-a etalat silueta într-un top care nu a lăsat mult loc imaginației.
Vedeta din „Madame Web”, în vârstă de 26 de ani, a arătat incredibil pe covorul roșu într-o pereche de pantaloni negri eleganți, pe care i-a asortat cu o pereche de pantofi cu toc în aceeași nuanță. Însă ce a atras atenția tuturor a fost topul realizat într-un stil inedit, care i-a acoperit bustul doar cu flori albe, iar în talie a fost prins cu două mâni sculptate. Sydney și-a completat look-ul cu o coafură futuristă și un machiaj natural, care i-a accentuat trăsăturile.
Actrița a postat imaginile de la eveniment și pe contul său de Instagram, acolo unde fanii au luat cu asalt secțiunea de comentarii, fiind uimiți de ținuta aleasă de aceasta: „Arăți superb! N-am mai văzut niciodată un top de acest fel”/ „Genială ținută”/ „Cu siguranță ai fost atracția principală pe covorul roșu”.
Sydney a dezvăluit în urmă cu mai mulți ani că nu a fost deloc mulțumită de felul în care arăta, mărturisind că în adolescență era nesigură din cauza sânilor ei. Acum, actrița susține că nu a fost niciodată mai mulțumită de aspectul său fizic.
„Când eram în liceu, mă simțeam inconfortabil din cauza sânilor mei prea mari și repetam că atunci când voi împlini 18 ani o să mă operez pentru a-i face mai mici”, a spus Sydney într-un interviu pentru Glamour UK, adăugând că mama sa a fost cea care a oprit-o să apeleze la bisturiu, avertizând-o că va regreta în viitor.
Actrița nu și-a mai operat bustul, iar acum consideră că a luat cea mai bună decizie din viața ei. „Mama mi-a spus: 'Nu o face'. Și sunt atât de bucuroasă că nu am făcut-o. Acum îmi plac sânii mei.”.