S-a asigurat că toată lumea o va privi lung. Georgina Rodriguez, pe tocuri înalte, în dresuri plasă și pantaloni minusculi, în Veneția

Georgina Rodriguez, partenera de viață a lui Cristiano Ronaldo, despre care se spune chiar că i-ar fi devenit soție, și-a făcut o intrare de ținut minte pe "scena" mondenă a Festivalului de Film de la Veneția de anul acesta. 

Georgina Rodriguez este de câțiva ani invitată la Veneția. Deși nu e actriță, are contracte de imagine cu diferite companii care vor să o vadă prezentându-le bijuteriile sau hainele pe covorul roșu. De data aceasta, bruneta a furat toate privirile înainte de a ajunge la eveniment. Cum a coborât din avionul privat care a dus-o din vacanța petrecută pe iaht direct în fermecătorul oraș italian, Georgina s-a asigurat că toți ochii vor fi la ea. Și nu a fost deloc greu să atingă acest "obiectiv".

Georgina Rodriguez, Veneția / Foto: Profimedia

Citește și: Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez, momente intime pe un iaht. Ce a făcut celebrul fotbalist când credea că nu îl vede nimeni

Georgina Rodriguez, ținuta simplă care a pus accentul pe formele ei voluptoase

Georgina Rodriguez, Veneția / Foto: Profimedia

Ținuta de călătorie a lui Rodriguez a fost cu totul specială. În negru complet, tânăra de 30 de ani a apărut într-o pereche minusculă de pantaloni mulați, ce păreau mai degrabă o piesă de lenjerie. A asortat cu ciorapi din plasă și un tricou simplu, și el mulat, și-a ascuns privirea în spatele unor ochelari cu lentile fumurii și a avut și șapcă pe cap. Nu a fost singură, ci alături de o "armată" de stiliști care s-au asigurat că îi stă bine fiecare fir de păr și care nu s-au oprit din a o aranja nici când clienta lor saluta fotoreporterii care o strigau și o pozau de zor.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Georgina Rodríguez (@georginagio)

Georgina a și pus câteva poze pe Instagram, care o arată pe bancheta bărcii taxi care a dus-o de la aeroport la hotel. Cu picioarele ridicate, pentru a-și arăta dresurile plasă și pantofii cu tocuri înalte, iubita lui Ronaldo a savurat fiecare moment de atenție primit.

Citește și: Câți bani va trebui să plătească Cristiano Ronaldo dacă o părăsește pe Georgina. Suma uriașă pe care trebuie să i-o dea lunar

Iubita lui Cristiano Ronaldo, divă pe covorul roșu

În seara aceleiași zile a apărut cu totul diferit. Elegantă, într-o rochie albă, aceasta a pășit pe covorul roșu al Festivalului de Film de la Veneția 2024. Ținuta cu corset, trenă și crăpătură pe picior a fost asortată cu o mulțime de bijuterii cu diamante. Cu mâinile prin păr și privind seducător spre cameră, Georgina a înlocuit zâmbetele aruncate paparazzilor cu priviri misterioase. În cadrul evenimentului a primit premiul Diva e Donna Woman of the Year pentru documentarul ei, "Soy Georgina" / "Eu sunt Georgina".

Georgina Rodriguez și Cristiano Ronaldo sunt împreună din 2016. Este mama a doi intre cei cinci copii ai fotbalistului și are grijă de toți moștenitorii acestuia, fiind o mamă vitregă dedicată. În ultimul timp, Ronaldo a început să se refere la ea ca la "soția mea", ceea ce a stârnit speculații privind o căsătorie secretă.

Citește și: Cum a pozat-o Cristiano Ronaldo pe iubita lui pe plaja din Abu Dhabi. Georgina Rodriguez se mândrește cu forme voluptoase

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.