Românca Anastasia Soare, 25 de ani de carieră în SUA. Regina sprâncenelor a petrecut cu Oprah, Sharon Stone, J.Lo și Sofia Vergara
Românca Anastasia Soare, femeia care se ocupă de sprâncenele tuturor vedetelor influente de la Hollywood, a dat o petrecere grandioasă cu ocazia a 25 de ani de când și-a creat propriul brand de cosmetice.
Anastasia a plecat la 32 de ani din România și s-a angajat ca estetician în Los Angeles, pentru ca după ani buni să ajungă să-și deschidă propriul salon în Beverly Hills. Acum are un adevărat imperiu în lumea frumuseții și se poate lăuda cu prietene celebre, care au sărbătorit cu fast borna importantă atinsă de Anastasia. La 66 de ani, românca se poate lăuda cu o avere de 660 de milioane de dolari, conform celor de la Forbes.
Cum a ajuns Anastasia Soare să-și construiască un imperiu în industria frumuseții
"În 1989, când am ajuns în Los Angeles, aveam nevoie de un loc de munca, iar singura slujbă care nu cerea sa vorbești limba engleză era cea de estetician. Așa că am început să lucrez și mi-am dat seama că mulți oameni nu acordau atenție sprâncenelor.
În România, când făceai tratamente faciale, îți schimbau și sprâncenele. Când eram în școală, profesorul meu de artă ne-a prezentat Golden Ratio. I-am spus proprietarei: 'Trebuie să aranjăm sprâncene și îți promit că există o formulă matematică pentru a obține forma perfectă'. Evident, ea nu m-a crezut, așa că în 1992 am închiriat o cameră și am început să mă ocup de forma sprâncenelor, să fac masaje faciale și epilare. Am devenit foarte căutată și o mulțime de celebrități au confirmat că tehnica mea funcționa. Cindy Crawford, Naomi Campbell, Stephanie Seymour, toate supermodelele erau clientele mele și erau considerate cele mai frumoase femei din lume.
În 1997, am decis să deschid un salon în Beverly Hills. În acel moment nu existau produse pentru sprâncene, așa că am dezvoltat o linie specială. În 1999, le-am lansat în salon, iar în 2000, în 20 de magazine Nordstrom. Am avut nevoie de aproximativ zece ani pentru a convinge toată țara că sprâncenele sunt importante pentru look-ul unei persoane", povestea Anastasia Soare despre începuturile ei în SUA și în industria de frumusețe, într-un interviu pentru The Cut.
Petrecere cu cele mai tari vedete de la Hollywood
Iată că acum, afacerea ei are sute de angajați, iar produsele create de ea sunt comercializate în toată lumea. În plus, multe dintre clientele ei celebre i-au devenit prietene de suflet, așa că cele mai mari nume de la Hollywood nu au lipsit de pe lista de invitați a petrecerii care s-a ținut cu ocazia a 25 de ani de când Anastasia a creat brandul care-i poartă numele.
Oprah Winfrey, a cărei zi de naștere a și fost celebrată la party, Sharon Stone, Jennifer Lopez, Jessica Alba, Rita Wilson, Kim Kardashian, Sofia Vergara, Heidi Klum, Priyanka Chopra, Kris Jenner, Cindy Crawford, Alessandra Ambrosio au fost invitatele de seamă la cina specială. Multe dintre ele au și postat pe rețelele sociale poze de la petrecere.
Citește și: Anastasia Soare si visul american. Cum a reusit sa isi construiasca afacerea