Rachel Weisz, de o eleganță care-i vine natural. Soția lui Daniel Craig, șic și fără coafură complicată, bijuterii și machiaj încărcat

Rachel Weisz a bifat o apariție plină de stil la un eveniment de promovarea a serialului în care joacă, "Dead Ringers". Actrița de 53 de ani, recunoscută pentru frumusețea sa, a purtat un costum din două piese, făcut din catifea, într-o superbă nuanță de mov.

Citește și: Într-o lună împlinește 90 de ani, dar se îmbracă la fel ca o tinerică. Joan Collins, în pantaloni mulați și geacă de piele

Soția lui Daniel Craig a preferat un machiaj deloc încărcat și o coafură simplă, cu cărare pe mijloc, artificii stilistice care i-au subliniat frumusețea naturală și trăsăturile delicate ale chipului. Nu a purtat nici măcar bijuterii, ci a lăsat costumul cu sacou cu umeri supradimensionați și pantaloni evazați "să vorbească" de la sine.

Rachel Weisz, la premiera serialului 'Dead Ringers' / Foto: Profimedia

Deși Rachel și Daniel Craig sunt vedete populare, îndrăgite și apreciate pentru munca lor, rareori apar împreună în public, preferând să-și păstreze viața de familie departe de ochii curioșilor. Nici de această dată, fostul James Bond nu și-a însoțit partenera pe covorul roșu. Cei doi sunt originari din Marea Britanie, sunt căsătoriți din 2011 și au împreună o fetiță născută în 2018. Ambii mai au copii din relațiile anterioare.

Citește și: Rachel Weisz, apariție rară pe străzile din Londra. Cum arată soția lui Daniel Craig, fără machiaj, într-o zi obișnuită

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.