Prințul Harry și Meghan Markle, mai zâmbitori ca oricând pe străzile din Germania. Gesturile de tandrețe i-au încântat pe trecători
Prințul Harry și Meghan Markle se află zilele acestea în Germania pentru Jocurile Invictus. Ducele și ducesa de Sussex au afișat în toată această perioadă o atitudine pozitivă, au fost mereu cu zâmbetul pe buze și nu s-au abținut de la gesturi de tandrețe în public.
Meghan a încântat privirile într-o serie de ținute lejere, departe de cele impuse de eticheta regală, de acum câțiva ani.
Prințul Harry și-a sărbătorit ziua de naștere în Germania. A împlinit pe 15 septembrie 39 de ani
Prințul Harry a împlinit pe 15 septembrie 39 de ani și a sărbătorit cu o seară înainte într-un pub tradițional german, alături de soția sa și de câțiva prieteni. A mâncat cârnați specifici zonei, șnițel, salată de varză roșie, piure de cartofi și a băut șase beri, potrivit MailOnline.
Personalul barului a dezvăluit că familia regală a fost „drăguță” și a lăsat un „bacșiș mare” în timp ce s-au bucurat de o serie de delicii culinare. „Harry este un tip atât de drăguț, a fost foarte vesel tot timpul, iar Meghan a fost încântătoare”.
Anterior, cei doi au urmărit live un meci de volei din cadrul Invictus Game, în Dusseldorf.
Ducesa în vârstă de 42 de ani a optat pentru o serie de ținute monocrome săptămâna aceasta, la competițiile din cadrul Jocurilor Invictus, unde a fost prezentă în tribune alături de prințul Harry pentru a-i susține pe sportivi.
Meghan şi Harry au fost văzuţi pentru prima dată în public împreună la Invictus Games de la Toronto, în 2017
Ducesa de Sussex a sosit în Germania la Invictus Games la câteva zile după Harry. Meghan a călătorit singură de la reşedinţa lor din California spre oraşul german, unde Harry a lansat sâmbătă seară evenimentul sportiv dedicat veteranilor şi militarilor răniţi.
Meghan şi Harry au fost văzuţi pentru prima dată în public împreună la Invictus Games de la Toronto, în 2017, când au fost fotografiaţi ţinându-se de mână la un eveniment dedicat tenisului în fotoliu rulant.
Cel mai probabil, mama lui Meghan, Doria Ragland, are grijă de copiii ducilor de Sussex, Archie şi Lilibet, în reşedinţa cuplului din Montecito, California.
Harry a fost imortalizat marţi dimineaţă în timp ce glumea cu prezentatorul şi medaliatul Invictus, JJ Chalmers, în timpul competiţiei de baschet în fotoliu rulant după ce a participat la ''un dans pe scaun''.
Luni, Harry, fondatorul Invictus Games, a îmbrăţişat cu căldură un jucător de rugby aflat în fotoliu rulant după ce l-a sărutat pe creştet.
Prinţul a asistat la meciurile din cadrul unui turneu de rugby în fotoliu rulant, a înmânat medaliile şi a vorbit cu jucătorii după ce echipa Statelor Unite a învins-o pe cea a Marii Britanii cu 21 la 13 în finală.
Prezenţa prinţului la jocuri vine după o scurtă vizită în Regatul Unit, unde s-a alăturat WellChild Awards şi a vizitat capela St George in Windsor, cu prilejul comemorării unui an de la moartea bunicii sale, regina Elisabeta a II-a.