Prințul Harry și Meghan Markle, departe de a face pace cu familia regală britanică. Cea mai recentă decizie ar fi stârnit tensiuni
Răsturnare de situație în familia regală britanică. După luni de zile în care s-a vorbit despre o împăcare între Meghan Markle și prințul Harry și rudele lor, acum se pare că totul a luat o întorsătură neașteptată după ce aceștia au anunțat că nu vor participa la următorul eveniment de comemorare a prințesei Diana.
Potrivit lui Penny Junor, jurnalistă și scriitoare apropiată familiei regale britanice, Meghan Markle și prințul Harry nu-și doresc să facă pace cu rudele lor.
”Prințul Harry și Meghan Markle nu sunt interesați să facă lucrurile să funcționeze cu familia regală britanică”, a declarat Penny Junor, potrivit Daily Star.
Conform sursei citate, ducele și ducesa de Sussex au fost invitați la un eveniment organizat în memoria prințesei Diana. Ei au refuzat, însă, să participe la eveniment, iar informația a fost confirmată și de un purtător de cuvânt, care a precizat că prințul Harry nu va lua parte la petrecere.
Jurnaliștii britanici sunt, însă, de părere că această decizie va afecta relația dintre Harry și William, fratele său.
”Este jenant că nu vin. Cu cât stau mai mult acolo, cu atât va fi mai dificil să revină și să se apropie de rudele lor. Trebuie să muncească mult, este rușinos că nu se întorc. Arată clar că nu sunt interesați să facă lucrurile să funcționeze.”, a declarat Penny Junor.
Meghan Markle și prințul Harry își vor boteza fetița în Los Angeles
Deși s-a vorbit despre faptul că prințul Harry și Meghan Markle își doresc o întâlnire cu regina Elisabeta a II-a pentru a vorbi despre botezul fiicei lor, pe care și-ar fi dorit să o creștineze la Castelul Windsor, acum, presa internațională scrie că aceștia ar fi decis să organizeze evenimentul în Los Angeles.
Potrivit unei surse apropiate acestora, Meghan Markle și prințul Harry ar fi decis să-și creștineze fiica în California, SUA.
Meghan Markle a născut la începutul lunii iunie
La începutul lunii iunie, fosta actriță și prințul Harry au anunțat că în viața lor a apărut Lillibet (Lili) Diana Mountbatten-Windsor, micuța care a primit două nume cu rezonanță în familie.
„Lili este numită după străbunica sa, Majestatea Sa Regina, alintată de familie Lilibet. Al doilea nume, Diana, a fost ales ca omagiu pentru iubita sa bunică defunctă, Prinţesa de Wales”, se menţionează într-un comunicat al cuplului. Micuța a venit pe lume vineri, 4 iunie, la un spital din Santa Barbara, California, aflat la doar 10 minute de reședința lor din Montecito.