Primele imagini cu fiica actriței Cameron Diaz. Cum arată micuța Raddix Madden care are deja un an și jumătate
A trecut mai bine de un an de zile de când actrița Cameron Diaz a devenit mamă în secret, iar acum, ea și partenerul ei, Benji Madden, au fost surprinși alături de fiica lor.
Raddix Madden are deja mai bine de un an de zile, iar de curând au apărut primele imagini cu aceasta. Mai exact, Cameron Diaz și partenerul ei, Benji Madden, au fost surprinși în timp ce plecau de la un prieten din Beverly Hills, iar acesta își ține în brațe fiica.
Îmbrăcați în ținute lejere, aceștia au fost surprinși în timp ce plecau de la un prieten în grabă. În timp ce Cameron a ales să poarte o rochie largă, neagră, pe care a asortat-o cu o pereche de șlapi gri, iar Benji a ales să poarte niște pantaloni negri și un hanorac.
Fiica lor, însă, este îmbrăcată într-un compleu galben și are părul prins cu o agrafă în aceeași culoare.
Cameron Diaz a devenit mămică pentru prima oară anul trecut
Cameron Diaz a dezvăluit că a devenit mamă printr-o postare făcută pe Instagram la începutul anului trecut.
„La mulţi ani din partea familiei Madden! Suntem atât de fericiţi şi recunoscători să începem această nouă decadă cu anunţul naşterii fiicei noastre, Raddix Madden”, a scris actriţa pe Instagram.
Citește și: Dragostea nu are varsta. 7 femei celebre care au parteneri mai tineri decat ele
”Ne-a cucerit imediat inimile şi ne-a completat familia”, a adăugat Diaz, care şi-a avertizat însă fanii că nu va publica imagini cu micuţa şi nu va oferi alte detalii cu privire la naşterea acesteia, deși fanii au devenit extrem de curioși.
„Deşi suntem încântaţi să împărtăşim această veste, vrem să protejăm intimitatea micuţei noastre. Aşadar, nu vom pune fotografii şi nici nu vom spune alte detalii, în afară de faptul că este foarte, foarte drăguţă”, se mai arată în respectivul mesaj.
Cameron Diaz, în vârstă de 47 de ani, este cunoscută în special pentru rolurile sale din comedii celebre precum „Bad Teacher” sau „Îngerii lui Charlie” și s-a căsătorit cu actualul ei partener în ianuarie 2015, în reşedinţa lor din Beverly Hills. Deşi cei doi au fost extrem de discreţi cu privire la relaţia lor, Diaz a vorbit despre posibilitatea de a deveni mamă într-un interviu acordat revistei Marie Claire în 2014