Presa din India, după ce Salman Khan a apărut în poze cu Iulia Vântur și părinții ei: "E gata să se așeze la casa lui"

Presa din India a reacționat imediat după ce Salman Khan, una dintre cele mai îndrăgite vedete de la Bollywood, s-a afișat cu Iulia Vântur, dar și cu părinții acesteia, o mișcare care arată cât de serios este actorul în relația cu fosta prezentatoare tv din România.

Iulia Vântur și Salman Khan sunt împreună de mai bine de 10 ani, dar se pot număra pe degetele ocaziile în care cei doi s-au afișat public ca pereche. Recent, au fost zilele de naștere ale părinților Iuliei, sărbătorite una după alta. Blonda a vrut să-i celebreze frumos. I-a invitat pe tatăl și pe mama ei în Dubai, acolo unde era și Salman. S-au pozat toți patru, ca o familie fericită

Citește și: Iulia Vântur, apariție de star bollywoodian, la Oscarurile indiene. În rochie amplă, împodobită cu bijuterii scumpe, a fost ca o zână

Ce scrie presa din India după pozele lui Salman Khan și părinții Iuliei Vântur

„Salman Khan a fost invitatul de onoare la sărbătorirea zilei de naștere a tatălui Iuliei Vântur în Dubai. Cântăreața-actriță a postat pe Instagram fotografii de la reuniune, iar Salman a avut o apariție proeminentă. Se zvonește că Salman și Iulia se întâlnesc de câțiva ani, dar niciunul dintre ei nu a confirmat sau infirmat acest lucru”, a scris Hindustan Times.

Imaginile au fost comentate și de Times of India: "Superstarul de la Bollywood, Salman Khan, s-a trezit din nou în centrul speculațiilor privind căsătoria. Cel mai eligibil burlac de la Bollywood a stârnit zvonuri că, în sfârșit, e gata să se așeze la casa lui cu Iulia Vântur, partenera lui de mai multă vreme".

Iulia Vântur e de 10 ani iubita celebrului Salman Khan: "El e scutul meu"

Deși vorbește rareori despre relația cu Salman Khan, ieșeanca a lăsat la iveală detalii despre povestea de iubire pe care o trăiește cu starul indian. Iată că de data aceasta l-a numit chiar "scutul meu".

Iulia a vorbit despre cum Salman o inspiră și o motivează atât în carieră, dar și în fiecare zi. Vântur și-a făcut loc într-o industria care îi era total străină și, mai mult, a ieșit din umbra iubitului ei. Până în 2014, anul mutării ei în India, românca nu ajunsese în îndepărtata țară. De atunci trăiește în Mumbai, alături de Khan, și a făcut pași în muzică și actorie.

Salman Khan și Iulia Vântur sunt împreună de peste 10 ani. / Foto: Profimedia

"Salman este o stea strălucitoare. El este scutul meu; asta e ceva de care să fii mândru", a declarat Iulia pentru Khaleej Times. Legat de gurile rele care spun că a profitat de numele iubitului ei și că de aceea a avut parte de oportunități în carieră, ea a declarat: "De ce ar trebui să-mi cer scuze pentru asta? E bine să ai o umbră, astfel încât soarele aspru să nu te ardă. Acestea fiind spuse, este greu să strălucești la fel atunci când ești înconjurat de cineva cu o aură așa mare".

Citește și: Loredana Groza și fiica ei, vizită acasă la Iulia Vântur și Salman Khan: “Casa voastră e așa primitoare. Mulțumim că ne-ați răsfățat”

Citește și: Iulia Vântur și Salman Khan, super distracție la petrecerea fiului celui mai bogat om din India. Ea, în sari, el, elegant în costum

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.