Paul Rudd a fost numit "cel mai sexy bărbat în viață" de către revista People. Jennifer Aniston îi spunea recent că nu îmbătrânește

După ce anul trecut Michael B. Jordan era ales cel mai sexy bărbat în viață de către revista People, iată că în 2021 a venit rândul unui alt actor să primească acest titlu, Paul Rudd. Șarmant, modest, cu o viață de familie împlinită și discret, actorul de 52 de ani a fost mereu pe micul și marele ecran bărbatul care a știut să se facă plăcut, cu un aer fermecător.

Citește și: Cel mai sexy bărbat din lume, îmbrăcat în roz pe motor. Motivul pentru care toată lumea a întors privirea după Jason Momoa

Uimit de titlul primit, acela de "cel mai sexy bărbat în viață", Paul Rudd a îmbrăcat totul într-un spirit de glumă, iar declarația lui a fost de-a dreptul delicioasă: "Am aflat de asta printr-un e-mail. A trebuit să-l citesc de două ori pentru că mi s-a părut nebunesc. Odată ce am înțeles ce se întâmplă, mi-am spus:'pregătește-te pentru valurile de indignare'. O să îmbrățișez acest titlu, nu o să fac pe modestul, dar toți prietenii mei or să mă distrugă. Mă aștept la asta, de aceea sunt prietenii mei. Probabil multe se vor schimba. Aștept să fiu invitat la cine sexy alături de George Clooney, Brad Pitt și Michael B. Jordan. și să ajung pe multe iahturi. Mă va ajuta să fiu mai misterios".

Soția sa, Julie, este singura persoană care a știut înainte ca vestea să apară pe coperta revistei People: "A fost stupefiată. După șoc și râsete, mi-a zis: 'Oh, au nimerit-o', ceea ce a fost foarte drăguț din partea ei. Probabil nu spunea adevărul", a mai adăugat Paul Rudd, care a afirmat și că ar fi existat mulți alții înaintea lui care ar fi trebuit premiați.

Citește și: Pamela Anderson a ieșit din casă în pantaloni de trening și fără strop de machiaj. Cum arată astăzi, la 54 de ani, starul din Baywatch

Jennifer Aniston i-a spus că nu îmbătrânește

Paul Rudd și Jennifer Aniston au jucat împreună în mai multe filme. / Foto: Profimedia

În urmă cu câteva luni, când a împlinit 52 de ani, actorul a fost lăudat de prietena și colega lui de breaslă, Jennifer Aniston, cea alături de care a jucat în mai multe comedii romantice, dar și în Friends. Actrița i-a făcut cea mai amuzantă urare: “La mulți ani #PaulRudd! Nu îmbătrânești, ceea ce e ciudat - dar noi te sărbătorim oricum. Te iubesc”.

Foto: Profimedia

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.