O scrisoare a lui Ben Affleck pentru Jennifer Lopez, de acum 21 de ani, dezvăluită de artistă: "Viața e dură, dar tu ești dulce"
În luna februarie, Jennifer Lopez va fi protagonista unei duble lansări, primul album după 10 ani și un film cu același nume, "This is Me... Now", echivalentul discului ei din 2002, "This is Me... Then".
În cel de-al doilea teaser postat pe canalul de YouTube al artistei, apare, pentru câteva secunde, o scrisoare de la Ben Affleck, actualul ei soț. Scrisoarea este, însă, una veche de mai bine de 20 de ani, datând din 2002, când cei doi erau iubiți, înainte de logodna din acele vremuri și de despărțirea din 2004. Ben și J.Lo s-au regăsit după 17 ani și s-au căsătorit în 2022.
"Viața e dură, dar tu ești dulce. Mulțumesc pentru cadou. Sper să-ți placă florile. Mi-ai spus că n-ai putea avea niciodată destule. Te cred. B", scrie pe hârtia datată 24 decembrie 2002.
În trailerul albumului și filmului, Lopez face mai multe referiri la soțul ei și spune că a fost mereu în căutarea iubirii. "Când eram o fetiță, când cineva mă întreba ce vreau să fiu când voi fi mare, răspunsul meu era mereu același: să fiu îndrăgostită", spune Jennifer în fața șemineului.
"Acest album este cel mai onest lucru pe care l-am făcut, un punct culminant a ceea ce sunt ca persoană și ca artist. Oamenii cred că știu lucruri despre ceea ce mi s-a întâmplat pe parcurs, dar chiar nu au idee și de multe ori înțeleg greșit. Există o parte din mine care ascunde o latură a mea de restul lumii", spunea soția lui Ben Affleck, pentru Vogue, despre noul ei proiect care va ieșit la lumină în februarie 2024.