O femeie și fiica ei au fost date afară dintr-un supermarket, din cauza felului în care erau îmbrăcate: „Mi s-a părut ridicol!”
O femeie și fiica ei au susținut că au fost date afară dintr-un supermarket din cauza felului în care erau îmbrăcate, ceea ce le-a enervat teribil, după cum au mărturisit ele.
Chantell Humphreys, în vârstă de 46 de ani și fiica ei, Isabelle, în vârstă de 18 ani, au purtat crop topuri, adică tricouri scurte, ce le lăsau abdomenele la vedere, când au mers la un supermarket din Broadstairs, Kent. Un reprezentant al unității comerciale le-a cerut să părăsească magazinul pentru că sunt îmbrăcate „nepotrivit” pentru un supermarket de familie.
Femeia și fiica ei au explicat că niciodată nu se vor mai întoarce la acel magazin, arătându-se revoltate de felul în care au fost tratate de angajatul respectiv.
„Era o zi extrem de caldă. Doar nu era să purtăm eșarfe și paltoane. Este foarte trist ce s-a întâmplat. Doar ce am intrat în supermarket, iar un angajat a venit după noi. Ne-a spus că trebuie să plecăm, că nu ne este permis să intrăm din cauza hainelor pe care le purtăm. Mi s-a părut ridicol. Fiica mea lucrează în domeniul sanitar și petrece ore multe la muncă, așa că nu prea are ocazii să iasă. Are 18 ani și deja muncește foarte mult”, a mai spus femeia pentru The Sun.
Ea a declarat, de asemenea, că toți oamenii din supermarket le priveau insistent, comportament ce i s-a părut extrem de sexist și jignitor.
Un purtător de cuvânt al unității comerciale a oferit o declarație după incident: „Înțelegem că, odată cu venirea vremii calde, unii dintre clienții noștri pot merge la plajă, dar le solicităm să îi aibă în vedere pe cei din jurul lor și să se îmbrace corespunzător atunci când ies la cumpărături”.