”Nu mai puteam să trăiesc în durere!” Linda Evangelista, pe coperta Vogue British, după ani de zile de pauză

Linda Evangelista, supermodelul în vârstă de 57 de ani, a revenit în forță în lumea modei, iar de această dată a pozat pe coperta revistei Vogue, ediția britanică, aceasta fiind prima ei colaborare după ani de zile de pauză.

Linda Evangelista a stat departe de lumina reflectoarelor timp de cinci ani, după ce a susținut că a fost ”desfigurată” în urma unei proceduri estetice. După ce în ultimele luni a vorbit despre momentele de coșmar prin care a trecut și a făcut publice imagini inedite, aceasta pare să fi acceptat schimbările și a revenit în lumea modei, potrivit Page Six

Citește și: Linda Evangelista, după ce a dispărut de cinci ani din viața publică: “Am fost brutal desfigurată în urma unei proceduri cosmetice”

Astfel, după ce luna trecută a bifat o colaborare cu Fendi, fiind protagonista unui pictorial cu totul și cu totul inedit, acum, aceasta a acceptat provocarea de a poza pe coperta reviste Vogue, ediția britanică, fiind prima copertă în ultimii zece ani.

”Nu mai puteam să trăiesc în durere.”, le-a declarat ea jurnaliștilor de la Vogue, adăugând: ”Știam că trebuie să fac o schimbare, iar singura schimbare a fost să spun adevărul meu!”

Totodată, supermodelul a subliniat că regretă că a încercat acea procedură estetică, care nu a afectat-o doar la nivel fizic, ci și psihic: ”Sunt vindecată mental? Absolut nu. Dacă aș fi știut că efectele secundare ar putea include pierderea mijloacelor de trai și intrarea într-o depresie atât de adâncă, încât voi ajunge să mă detest, cu siguranță nu mi-aș mai fi asumat acest risc.”, a mai declarat Linda cu lacrimi în ochi.

În ciuda reîntoarcerii ei în lumea modei, aceasta a susținut că nu este o reîntoarcere completă, deoarece trebuie să fie acoperită complet pentru a se simți confortabil.

”Mi-a lipsit munca mea foarte mult, dar sincer, ce aș putea să fac? Nu mi-a fost deloc ușor. Nu mă vei vedea în costum de baie, e clar. Va fi dificil să găsesc joburi care să răspundă cerințelor mele, adică fără retușări, fără modificări care nu reflectă realitatea.”, a mai adăugat ea.

Totodată, pentru a realiza acest pictorial, specialiștii în machiaj au folosit benzi speciale și elastic pentru a-i întinde pielea vedetei pe față, maxilar și gât.

”Aceasta nu este fața mea în viața reală, nu pot să mă plimb cu benzi și elastice peste tot”, a declarat Linda pe Instagram, după publicarea fotografiilor în revista Vogue, recunoscând, însă, că încearcă să se accepte.

”Încerc să mă iubesc așa cum sunt”, a mai spus ea în interviul acordat revistei, continuând: ”Cred că suntem aici pentru a crea fantezii. Creăm vise. Cred că este permis. De asemenea, toate defectele mele sunt înlăturate în aceste fotografii, așa că trebuie să fac ceea ce îmi place să fac.”, a mai declarat supermodelul.

Ce a povestit Linda Evangelista despre procedurile care au desfigurat-o

Într-o postare pe Instagram, intitulată „Adevărul, povestea mea”, fostul supermodel în vârstă de 56 de ani a scris:

„Astăzi am făcut un mare pas spre îndreptarea unei nedreptăți pe care am păstrat-o pentru mine de mai bine de cinci ani. Pentru fanii care s-au întrebat de ce nu mai lucrez de ceva vreme, în timp ce carierele colegelor mei au prosperat, motivul este că am fost brutal desfigurată de procedura CoolSculpting de la Zeltiq care a făcut exact opusul a ceea ce a promis. Intervenția prin care grăsimea urma să fie redusă nu a funcționat, iar asta m-a lăsat permanent deformată chiar și după ce am fost supusă la două operații de corectare, dureroase, dar fără succes. Sunt așa cum ar scrie presa ‘de nerecunoscut’ ”.

Linda Evangelista, 2016 / Foto: Profimedia

Citește și: Linda Evans, starul din ”Dinastia”, superbă la 78 de ani. Imaginea făcută publică după ce a promis că va renunța la ”bisturiu”

Linda a povestit apoi despre „depresia profundă” cu care se confruntă. 

„Am dezvoltat hiperplazie adipoasă paradoxală sau HAP, un risc care nu mi-a fost explicat înainte de proceduri. Intervenția nu doar că mi-a afectat sursele de venit, ci m-a trimis într-o depresie profundă, într-o tristețe profundă și cea mai cumplită ură de sine. Am devenit o singuratică. Cu acest proces pe care l-am intentat, merg mai departe pentru a scăpa de rușineși pentru a face publică povestea mea. Am obosit să trăiesc așa. Aș vrea să ies pe ușă cu capul sus, deși nu mai arăt ca mine, a conchis Linda.

Fostele ei colege și-au aratăt susținerea în comentarii:„Ești un simbol, ești pentru totdeauna frumoasă din interior spre exterior. Suntem cu toții aici pentru a te sprijini și a te iubi”, a scris Carolyn Murphy. „Ești superbă Linda. Ești iubită și ai susținerea noastră”, i-a transmis și Amber Valletta. 

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.