Murdăria e scumpă și la modă. Suma pe care Jennifer Lopez a scos-o din buzunar pentru blugii care i-au venit gata pătați
Jennifer Lopez, una dintre preferatele paparazzilor din Los Angeles, a fost surprinsă în public într-o pereche de blugi cumpărată gata murdară. Murdăria era doar una aparentă, mai degrabă un accesoriu, iar pantalonii chiar au un preț deloc de neglijat.
E în pas cu moda, iar ținutele casual-șic sunt preferatele ei. Într-o helancă bleumarin și blugi largi, o geantă albastru aprins și un palton lung, cu ochelarii ei de soare preferați, cu lentile mari, și cercei aurii. Cireașa de pe tort au fost pantalonii cu murdăria aparentă. Lopez a scos din buzunar 620 de dolari (2850 de lei-n.r.) pentru piesa vestimentară atipică.
Jennifer Lopez, despre separarea de Ben Affleck, de acum 20 de ani: "Ne-am despărțit cu 3 zile înainte de nuntă"
Acum sunt fericiți și căsătoriți, dar J.Lo și Ben Affleck au trecut printr-o mare cumpănă în 2003, atunci când au și pus punct primei lor logodne.
„Eu și Ben ne-am despărțit cu trei zile înainte de nunta noastră”, a povestit Jennifer în noul ei documentar, „The Greatest Love Story Never Told”. „Aveam o nuntă mare deja planificată, și cu trei zile înainte am cedat presiunii”.
Ben a fost de acord cu soția sa, explicând că motivul din spatele rupturii a fost „atenția excesivă asupra vieții noastre private”.
Cu toate acestea, cuplul este de părere acum că anularea primei nunți i-a condus pe fiecare într-o călătorie de cunoaștere, cu adevărat, a propriei persoane, una care, în cele din urmă, i-a ajutat să ajungă din nou împreună după 18 ani. S-au căsătorit într-o ceremonie în Las Vegas, în iulie 2022, înainte de a-și promite dragostea pentru totdeauna în cadrul unei nunți grandioase în Georgia, o lună mai târziu.
„În toți acești ani, a fost foarte greu pentru că, pe lângă faptul că îmi pierdusem dragostea vieții, am simțit că mi-am pierdut și cel mai bun prieten pe care l-am am avut vreodată”, și-a amintit Jennifer despre timpul petrecut separat. „Și nu am putut vorbi atâția ani, iar asta a fost partea cea mai grea”.
Admițând că a fost „furiosă” pe Ben pentru o vreme, câștigătoarea premiului Grammy a continuat: „Dar acea durere ne-a pus pe amândoi pe un drum pe parcursul căruia am descoperit cum să fim mai buni.”