Miranda Kerr și Evan Spiegel, imagini de pe mega iahtul lor în valoare de 250 de milioane de dolari. Cuplul își petrece vara pe mare
Miranda Kerr și soțul ei, Evan Spiegel, au parte de o vacanță pe cinste. Cuplul miliardar a fost văzut pe Marea Mediterană, la bordul unui mega iaht în valoare de 250 de milioane de dolari.
Cuplul, care este căsătorit din 2017, s-a bucurat de plimbarea pe mare alături de cei doi fii ai lor Hart (3 ani) și Myles (2 ani) și fiul lui Kerr, Flynn (10), din căsătoria anterioară cu Orlando Boom. Pe iaht au fost și câțiva prieteni, printre care și câteva modele cunoscute, precum Joan Smalls.
Citește și: Angelina Jolie, mamă cu normă întreagă. Ce a făcut actrița după ce fiul ei, Pax, a absolvit liceul
În fotografiile surprinse de paparazzi, Kerr, în vârstă de 38 de ani, apare îmbrăcată într-un un bikini portocaliu din două piese în timp ce își îmbrățișează soțul de la spate.
Plimbarea de lux a Mirandei și Spiegel a fost făcută pe un iaht eco hibrid, a cărui construcție a durat trei ani, iar alimentarea se face pe baza unui sistem de propulsie diesel-electric. De asemenea, vine echipat cu nouă camere, trei pisicine și un centru spa.
Iahtul dispune și activități precum jet-ski, paddleboard și multe altele, iar într-una dintre imagini, co-fondatorul Snapchat poate fi văzut îmbrăcat în echipamentul de siguranță, în timp ce rupe valurile pe un jet ski.
În plimbarea lor pe mare, cuplul și oaspeții lor au ajuns pe insula Porquerolles de pe Coasta de Azur, unde au explorat împrejurimile și au făcut câteva poze.